Închide

UPDATE Sabău, pe bancă la următorul joc!Toate detaliile despre alegerea antrenorului la U Cluj

SportTop News by Catalin Suciu - sept. 21, 2017 2 1160

UPDATE 

După mai multe discuții cu șefii de la UTA, Adrian Falub și-a dat demisia, aceasta fiindu-i acceptată. Ieri, Falub a urmărit antrenamentul Universității, iar în scurt timp el va semna contract cu U Cluj.

UTA a emis și un comunicat în care anunță încetarea acordului cu Falub.

„Suntem în poziţia de a ne asuma o greşeală de strategie în ceea ce priveşte conducerea tehnică a echipei, în acest campionat. Considerând că pentru a obţine promovarea trebuie să ne bazăm atât pe un nucleu de jucători care să îmbine ambiţia tinerilor arădeni cu experienţa jucătorilor cu multe prezenţe în Liga I, cât şi pe o conducere tehnică experimentată şi conectată la fotbalul românesc, în momentul de faţă admitem că, cel puţin în privinţa antrenorilor, nu am ales calea cea mai corectă. Dacă în teren, la fotbalul de performanţă, valoarea individuală are un cuvânt greu de spus şi cu greu poate fi suplinită în totalitate de ambiţie, pe bancă trebuie să regăsim şi calităţi precum: caracterul, tactul, inteligenţa, respectul faţă echipă, culori sau oraş.

Aflat sub contract ferm cu clubul UTA, domnul Adrian Falub a plecat ieri din Arad fără acordul clubului. Ulterior s-a aflat că a făcut acest lucru pentru a semna cu alt club. Noi dorim ca domnul Falub şi alte persoane interesante să ştie că aici este UTA şi că la noi nu are deloc trecere un astfel de comportament! Dar pentru că am dorit să încheiem subiectul, în cursul zilei de astăzi, am încetat raporturile contractuale cu domnul Falub, după ce domnia sa, la solicitarea noastră, a achitat suma simbolică de 10.000 de lei în contul Asociaţiei Cetatea Voluntarilor pentru proiectul „Cu drag pentru viitor”, prin care se va renova compartimentul de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean Arad.

UTA va merge mereu mai departe, ne anunţăm susţinerea totală pentru noul antrenor principal al echipei, Cristian Todea, căruia i se alătură în stafful tehnic Sorin Botiş, Cristian Păcurar. Suntem convinşi că în acest moment o decizie ”de suflet” este soluţia potrivită pentru clubul nostru şi ne va ajuta să readucem normalitatea din punctul de vedere al rezultatelor sportive. Ne bazăm pe antrenori dedicaţi total UTA-ei.

Îi rugăm pe suporterii noştri să stea liniştiţi: UTA este un club stabil financiar, cu datorii zero, în parteneriat cu autorităţile publice locale şi cu sponsori importanţi cărora le mulţumim şi pe această cale pentru sprijin.

Nu dăm niciodată înapoi!”

Știrea inițială

Negocierile pentru banca Universității stagnează, după ce Adrian Falub și Cristi Dulca, doi dintre tehnicienii ofertați de U Cluj, nu își pot rupe angajamentele pe care le au în prezent.

Falub e la UTA și a avut o discuție cu conducerea arădenilor, care însă nu vre să-l lase să plece. Cristi Dulca a preluat-o recent pe Luceafărul și, la rândul său, nu poate pleca.

S-a discutat inclusiv cu Leo Grozavu, însă negocierile au intrat în impas. În ultima perioadă, echipa a fost pregătită de Mircea Cojocaru, fost secund al lui Neluțu Sabău. Cojocaru nu deține, însă, licență și are nevoie de dispensă de la Federația Română pentru a antrena. Cel mai probabil, el va fi numit antrenor interimar pentru următorul meci sau următoarele două partide.

În eventualitatea în care el nu primește aprobare, pe bancă va reveni Ioan Ovidiu Sabău. Managerul Universității admite că ar putea reveni pe marginea terenului.

„Discuțiile se poartă, încă nu avem antrenor principal, vom vedea, vom căuta soluția cea mai bună pentru ceea ce ne dorim noi. Am discutat cu mai mulți, momentan nu s-a putut face nimic. Mircea Cojocaru ar putea fi pe bancă, azi vom discuta la FRF să vedem. Eu am licență, dacă nu va putea el, sigur că voi eu pe bancă, nu e nici un fel de problemă. E un interimat, e un provizorat, dacă vreți, până când vom găsi antrenor”, a declarat Sabău pentru actualdecluj.ro.

Adrian Falub n-a putut fi contactat până la această oră.

Cristi Dulca a admis discuțiile cu Universitatea și spune că: „eu mi-am dat cuvântul celor de aici și nu pot să plec. Eu veneam cu inima deschisă, nici nu stăteam pe gânduri dacă puteam. Dacă era momentul mai repede, înainte să semnez cu Luceafărul. Nu pot pleca așa, ar fi foarte urât. Eu visez să mă întorc la Universitatea, dar din păcate acum nu s-a putut. Veneam fără nici un fel de probleme la liga a III-a, nu-mi era rușine,veneam cu drag. Îmi pare rău, i-am spus și lui Neluțu. Totul ține de moment”, a transmis Dulca.

Universitatea va juca sâmbătă cu Ighiu, în etapa a patra din liga a III-a. După trei runde, U are doar 4 puncte, după ce a obținut o victorie, un egal și a fost învinsă la Unirea Tășnad, acest meci ducând la demiterea lui Marius Popescu.

 

2 comentarii

  1. Ce sa intelegem din masura radicala luata de Sabau?
    Se urmarea mai demult rasturnarea lui M.P. ?
    Era oricum MP un antrenor submediocru care vroia sa devina si el o legenda.
    De altfel cei de pe langa Sabau,toti fara exceptie vor sa apuce felia de tort „U”.
    Acuma cine vine la U?
    Sabau se sacrifica si sta pe banca la urmatorul joc.
    Ceilalti de pe langa el,stau si se uita cum probabil Sabau o sa-si rupa si el gatul.
    Cred ca de elanul care au fost patrunsi in liga IV-a nu a mai ramas nimic pentru liga III-a.
    Pana acum nu s-a realizat si nu s-a consolidat nimic la U.
    Nimic pozitiv,doar vorbe goale.
    Arena e in insolventa si planul Salicea ,fabrica de fotbalisti,ramane doar ca o himera,pe care furtuna de la Cluj poate a sterso.

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.