Închide

Petrescu, prezentat oficial la CFR. „S-au făcut multe greșeli. Obiectivul e clar, titlul, din sezonul viitor”!

Sport by Actual de Cluj - mai 03, 2024 0 277

Dan Petrescu s-a întors la CFR Cluj. Antrenorul care are patru titluri în palmares cu „feroviarii” a fost rugat să preia banca tehnică mai repede decât şi-ar fi dorit, adică după finalul sezonului. Petrescu va redebuta la clujeni duminică, împotriva Rapidului, meci programat de la ora 21:30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

„De ce m-am întors? Sunt mai multe motive. La început, în Coreea eram fericit. Dar când nu mai erau rezultate, am spus că trebuie o schimbare pentru echipă. Am avut o experiență unică în Coreea, fiindcă organizare, respect și disciplină ca acolo mai rar am văzut. Când am devenit liber, primul telefon a venit din partea patronului de la CFR. I-am zis că accept fără nicio problemă, dar am nevoie de o pauză. Nici nu cunosc prea bine campionatul, nici nu știu prea multe despre ce s-a întâmplat la CFR Cluj. Voiam o pauză mai lungă. Inițial contractul era semnat de la 1 iunie, urma să iau echipa de la zero. Dar am mai primit un alt telefon, pentru că la CFR Cluj nu mai era antrenor cu licență Pro. A expirat mandatul lui Dican și CFR avea nevoie de licență. Dacă nu veneam eu, trebuia să vină un alt antrenor pentru o lună. Și cred că era ciudat. Mi-am dat seama că nu ar fi bine. Și dacă m-a și rugat patronul, nu puteam refuza”, a spus Petrescu într-o conferinţă de presă.

„Vor veni jucători care termină contracte sau pe sume mici. Jucători pe care-i cunosc și despre care știu că vor face treabă. Nu avem buget de milioane pentru transferuri. Trebuie să cheltuim banii corect, nu să aruncăm aiurea pe jucători care nu mai pot. S-au făcut greșeli aici, știți ce jucători s-au adus. Dar nu eram eu când s-au adus acești jucători. Am greșit și eu, dar nu am adus jucători care aveau nu știu câți ani. Am vorbit cu jucători care mi-au zis că nu îi mai interesează banii, ci vor un trofeu”, a mai spus Petrescu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu