Pictorul Maniu vorbeşte la Berăria Culturală despre culorile femeii şi ale sufletului
Cultură by Actual de Cluj - mai 21, 2014 0 197
Pictorul despre care se spune că e cel mai bine vândut pictor român, Nicolae Maniu, vorbește la Cluj despre viața sa la Paris, despre inspirație și femeile care i-au fost muze.
Cea de-a XVIII-a ediţiei a Berăriei Culturale prilejuieşte o dezbatere-eveniment despre “Culorile sufletului şi ale femeii”, care vor fi redate şi expuse de către pictorul clujean, Nicolae Maniu, care domiciliază şi crează de foarte mulţi la Paris. Acesta a fost invitat de către istoricul şi jurnaliistul Ion Novăcescu, producătorul şi moderatorul dezbaterilor, să vorbească despre trăirile sale în solitudinea atelieului din apartamentul parizian, despre inspiraţie şi despre femeile care i-au fost muze şi obiect al căutării. De altfel, într-un interviu dat în presa naţională, pictorul Nicolae Maniu a mărturisit că femeia, ca tovarăşă de viaţă, a fost cea mai mare căutare a vieţii sale şi, în acelaşi timp, cea mai mare dramă.
Dezbaterea are loc la Fabrica de Bere Ursus, diseară la ora 19.