Peste 80 de companii și organizații participă la un târg de locuri de muncă care are loc la Cluj săptămâna viitoare, timp de două zile. Imediat după încheierea evenimentului, un alt târg de job-uri îi adună pe angajatorii din domeniul IT.

Mai precis, Târgul de Cariere Cluj Global are loc pe 24-25 octombrie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, iar pe 26-27 octombrie urmează Târgul de Cariere în IT, unde vor fi prezente 40 de companii și organizații. Potrivit organizatorilor, sunt căutați ingineri cu diferite specializări – mecanică, electromecanică, electrică, electronică, automatizări, dar şi specialiști în domenii ca design, financiar, administrativ, HR, marketing, vânzări, se caută vorbitori de limbi străine, șoferi, specialiști în industria farmaceutică, servicii clienți şi IT. Emerson, unul dintre cei mai mari angajatori din Cluj, ocupantul parcului industrial Tetarom II, are peste 120 de poziţii deschise. Cei mai importanţi investitori din parcul industrial de la Jucu, Bosch şi DeLonghi, care se extind cu unităţi de producţie, fac şi ei recrutări. Spre exemplu, Bosch are peste 80 de posturi pentru care face recrutări. Printre angajatorii care caută oameni la Cluj săptămâna viitoare se numără nume ca Bombardier, Genpact, Steelcase, Lidl, Thomsons, Terapia, Bosch Rexroth, Plexus, Vodafone, Banca Transilvania, Energobit, Electrolux, SMR – Automotive, Star Transmission.

Angajatorii caută atât persoane cu experiență, cât și fără experiență. Spre exemplu, unele companii, cum este TenarisSilcotub, oferă programe de burse și practică în proiecte. De asemenea, compania Bosch a lansat un program dedicat exclusiv studenţilor. În cadrul târgului vor avea loc şi diverse concursuri şi workshopuri. Star Transmission și Star Assembly aduc la TdC Cluj Global o cutie de viteză, iar provocarea va fi asamblarea ei în 10 minute. Este vorba de o cutie de viteză de ultimă generație, cu 9 trepte de viteză. Concurenții care obțin timpul cel mai bun și realizază asamblarea corect vor fi premiați. Compania Bosch Cluj organizează în cadrul târgului, pe 25 octombrie, de la ora 14.00, workshopul gratuit “Latest Trends in Surface Mounting Technology (SMT)”. “VR Zone este marea surpriză a ediției din acest an și este locul unde poți explora fascinanta lume virtuală cu ajutorul tehnologiei. Mai mult, cei prezenți se vor putea bucura de zona de Gaming, unde vor avea la dispoziție jocuri arcade”, a menţionat despre noutăţile ediţiei Mihai Cotos, fondatorul Târgului de Cariere. În cadrul TdC, vizitatorii se pot adresa specialiștilor în recrutare și psiholologilor de la Standul de Demisii. Candidații pot cere sfaturi despre procedurile legale pe care trebuie să le respecte în cazul unei demisii, precum și despre posibilități de luat în calcul pentru construirea următorilor pași în carieră.

După Cluj Global, va urma Târgul de Cariere în IT, pe 26-27 octombrie, la Sala Polivalentă. Aici vor fi prezenți cei mai importanți angajatori din domeniul IT, unul dintre cele mai active sectoare din Cluj. Printre companiile care au nevoie de angajaţi: BlackRock, 3Pillar Global, Bertrandt, Magnetti Mareli, Siemens, Catalysts, BG Soft, Halcyon.

Comments

comments

Kristina Reştea
Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu