Clujul din Cluj: asistența la cel mai mare festival din țară ajunge să depășească întreaga populație a Clujului: în total numărul intrărilor în festival, în cele patru zile ale sale, a ajuns să depășească 330.000 și, astfel, populația înregistrată a orașului.

Ieri la festival, în ultima sa zi, numărul festivalierilor a ajuns la 86.000. Headliner a fost DJ-ul nr. 1 în lume în acest moment, tânărul de doar 21 de ani Martin Garrix, venit a doua oară la Cluj. Garrix a declarat recent într-un interviu că are trei festivaluri preferate în an și că printre ele se află festivalul Untold din România.

Și Steve Aoki, alt artist aclamat și anual în topul celor mai buni 10 DJ-i ai lumii, a urcat pe scena principală a festivalului și și-a prelungit setul cu o oră. “Este incredibil ce se întâmplă aici. Toți marii artiști îmi spun de-a lungul anului, că există în România, cel mai bun festival și am fost atât de curios și nerăbdător să ajung aici”, a spus el. “Pentru mine și pentru mulți alți artiști, Untold este cel mai tare și cel mai bun festival din lume”.

Pe scena principală Dragon’s Nest, de pe Cluj Arena, au urcat în a patra zi a festivalului,Golan, Alma, Example & DJ Wire, John Newman, Alan Walker, Afrojack, Martin Garrix și Steve Aoki. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști printre care Jamie Jones, Steve Lawler, Andy C, Pendulum și alții.

Amintim, conform celui mai recent recensământ populația stabilă a orașului Cluj-Napoca e 324.576 persoane.

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu