Închide

Autorizație de construire pentru Centura Floreștiului, pe bucățele

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 15, 2017 0 866

Așa cum Actual de Cluj anunța în urmă cu câteva zile, proiectul Centurii Floreștiului a stagnat pentru că administrația locală nu dispunea de autorizație de construire, de la Consiliul Județean.  Primarul Horia Șulea a tot inisistat că vina ar aparține firmei de construcții Diferit, care ar fi avut pretenția să înceapă lucrările numai dintr-un anumit punct, respectiv dinspre direcția Cluj Napoca. Or, Șulea aprecia că Diferit trebuia să înceapă în zonele cu amplasament mai dificil, susținând totodată că Primăria Florești ar fi definitivat procedura de exproprieri pe tot culuarul vizat de traseul Centurii și că n-ar exista niciun impediment pentru demararea lucrărilor.

În realitate, procedura de exproprieri nu a fost definitivată, astfel că administrația județeană nu a emis, până în prezent, nicio autorizație de construire. Dintr-un comunicat de presă transmis astăzi reiese că, în sfârșit, compania Diferit se poate apuca de treabă, însă, atenție pe o porțiune de numai 400 de metri:

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a semnat astăzi, 15 septembrie 2017, autorizația de construire pentru obiectivul „Drum de legătură varianta sud – comuna Florești, județul Cluj, între kilometri 2+272 și 2+678,115″. Este vizat astfel un sector de drum care vine în prelungirea celor 2,272 kilometri ai centurii de sud, respectiv tronsonul care începe din spatele complexului comercial, locație în care vi fi amenajat un sens giratoriu, și se continuă până la intersecția cu drumul Sfântul Ioan.  „Fiind un obiectiv de importanță majoră pentru zeci de mii de clujeni, am tratat cu maximă celeritate cererea adresată în această dimineață de primăria comunei Florești, astfel încât, în cel mai scurt timp, am reușit să eliberăm această autorizație absolut necesară în vederea demarării execuției lucrărilor de construire a întregului traseu al centurii”, a transmis Tișe.

Durata de execuție a lucrărilor de edificare a centurii de sud a Floreștiului este de maximum 24 de luni, termen care curge de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Cu banii în cont, primarul Floreștiului nu are niciun pronostic în privința finalizării Centurii

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare