Expoziție de astronomie, cu telescoape, lunete, cronometre și camere foto la Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - mai 09, 2017 2 595
Expoziție de astronomie cu telescoape vechi și noi, o lunetă astronomică meridiană, cronometre astronomice vechi ori aparate foto folosite în astrofotografie și alte asemenea, de mâine până în 17 mai în Cluj-Napoca.
Expoziția are loc pe strada Brassai Samuel 5, a ajuns al a patra ediție și e organizată de Tranzit.ro/Cluj împreună cu Societatea Astronomică „Andromeda”, Observatorul astronomic al Universității „Babeș-Bolyai” și Starmax Astronomie. „La expoziție sunt invitați clujeni de toate vârstele care vor să afle mai multe despre locul omenirii în univers, sistemul solar, galaxii, nebuloase, roiuri de stele, momente din evoluția astronomiei și instrumente folosite de astronomi în trecut și în prezent”, explică organizatorii. Expoziția include și planșe despre planetele sistemului solar, asteroizi, comete, roiuri stelare, nebuloase, galaxii, modelul sistemului solar cu relieful fiecărei planete și sateliți sau astrofotografii realizate de astronomi amatori români. Accesul la expoziție e gratuit.
2 comentarii
Lasa un raspuns pentru Actual de Cluj
Articole similare
-
Bogdan Pivariu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar: “Împreună suntem noul Florești”
apr. 27, 2024 0
-
Dezastru în teren/Alunecări de teren, din nou, pe strada Uliului/Pompierii: “ a fost afectată una dintre benzile de mers a carosabilului, pe o lungime de aproximativ 20m”
apr. 27, 2024 0
vă rog să corectați locația expoziției. Acesta are loc la sediul tranzit.ro (strada Brassai Samuel nr. 5), nu la Casa Tranzit.
bună ziua; mulțumim pentru semnalare, am corectat.