Zeci de intervenții ale salvamontiștilor din Cluj pe pârtiile de sporturi de iarnă în vacanța din ultimele zile, au fost contabilizate nu mai puțin de 44 de intervenții
ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 08, 2025 0 68
Zeci de intervenții ale salvamontiștilor din Cluj pe pârtiile de sporturi de iarnă în vacanța din ultimele zile, au fost contabilizate nu mai puțin de 44 de intervenții.
Astfel, în condițiile în care elevii au avut vacanță de iarnă iar angajații au avut zile libere până ieri inclusiv, numărul turiștilor din zona montană a Clujului a crescut considerabil îndeosebi în cele două zone schiabile: Mărișel și Buscat. Ca urmare a crescut și numărul de accidentări, salvamontiștii au fost solicitați în 44 de rânduri – de Crăciun, între 24 și 29 decembrie aceștia au fost solicitați în 15 cazuri – 8 la domeniul Buscat și 7 în Mărișel, două persoane fiind predate ambulanței. Ulterior, înainte de Revelion și până ieri de Bobotează numărul cazurilor de intervenție a ajuns la 29 – 14 la domeniul Mărișel, 14 la Buscat și un caz în zona masivului Vlădeasa, iar cinci accidentați au fost predați ambulanțelor.
Pentru clujenii care se vor îndrepta către zonele turistice în care se află domenii de practicare a sporturilor de iarnă, salvamontiștii fac o serie de recomandări:
Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului dvs. de pregătire.
Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.
Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.
Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru – ușor, roșu-mediu, negru – dificil.
Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile și generează accidente grave.
Anunțați echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0-SALVAMONT (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Regele Charles ar putea reveni în România, în luna mai / Contele Tibor Kalnoky: “Pentru el este o obișnuință să vină aici. Nu a putut anul trecut, dar anul acesta sper că vine din nou”
ian. 18, 2025 0
-
O mașină s-a răsturnat aseară pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca, alte trei mașini au fost avariate
ian. 18, 2025 0