Viva Las Vegas! În "stil" local

„Ooooooo! It’s sooo pretty and shiny!!”, exclamă o americancă entuziasmată în faţa unui semn cu neon, vechi de nişte zeci de ani, acum refăcut şi.. ăăă.. „restaurat”, un logo al unei foste bănci dintr-un orăşel american. E o scenă dintr-o emisiune evident americană cu unii care găsesc cele mai dubioase obiecte vechi la care te-ai putea aştepta pentru a le repune în funcţiune. Mă grăbesc să fac o etichetare grosolană privind superficialitatea americanilor şi inferioritatea lor în faţa bunului gust european cultivat de secole, în cel mai clasic mod în care poţi să te laşi în voia prejudecăţilor simpliste, dar mă abţin fiindcă îmi dau seama că:

1. Să recuperezi un obiect, oricât o fi el de emblematic pentru definiţia kitsch-ului, poate să aibă uneori semnificaţii dintre cele mai complicate şi justificate. Îmi amintesc și eu că doar în urmă cu câteva zile am zâmbit copilăreşte în faţa unui chioşc hidos de cartier în care se vindeau mingi de apă şi un colac-răţuşcă doar fiindcă mi-am amintit că asta era atmosfera din staţiunile de la mare, din vremurile de mers în tabără. Şi nu pot să scot vreo pancartă prin care să cer înlăturarea inesteticelor gherete de periferie de cartier. Fiindcă la mare era frumos, şi atunci şi acum. Uneori amintirile bune rămân pur şi simplu bune, fără analize estetice.
2. Avem şi noi o mie de exemple cu neo(a)n(e), acasă.

Despre asta am vrut de fapt să vă scriu. De fapt, textul acesta nu e chiar o Opinie. E mai mult o foto-Opinie. Habar nu am dacă există o astfel de categoria oficializată, dar ce mai contează? Vă propun nişte poze. Pe prima dintre ele am făcut-o în urmă cu câteva luni. Apoi au venit altele. Şi a început să se încropească un mini-album, în faţa căruia (mă) întreb: oare de unde fascinaţia clujeanului pentru Neon?

Aceasta este probabil una dintre cele mai obositoare intersecţii din oraş. Dacă am face un top al celor mai agresive intersecţii din oraş, cu siguranţă aş propune intersecţia asta de la capăt de Blvd Titulescu la nominalizări. Lumini, lumini, lumini, pe blocuri imense, nişte sticlă, nişte beton, nişte gri amestecat. De undeva de printre copaci (Gheorgheniul e unul dintre cartierele care au mai păstrat urme de verde) se auzea la ora la care am făcut eu poza, îmi amintesc fără să vreau neaparat, muzică venind dinspre ceea ce bănuiesc a fi vreo sală de nuntă. E ceva care sună a muzică de nuntă, dar nu e muzică populară, aduce puţin a ceva cu lăutari, dar nu e muzică de lăutari, pare să se încropească o manea, dar nu pot să o definesc chiar aşa. „E o neo-manea”, vine explicaţia salvatoare a unui prieten. Şi zâmbesc la gândul că cineva care ştie să folosească un astfel de termen (auzi, NEO-manea!) sigur nu ascultă manele 🙂

Ei bine, cu zona asta e altă poveste! Sau, mai bine zis, alt coşmar. Dacă îmi amintesc eu bine, colegul Mihai Prodan propunea Piaţa Mărăşti ca prim exemplu de clădire-combinaţie-mix-bombă-de-haos în Cluj (sigur, nu îi zicea aşa, dar cam asta era ideea). Şi când, tu, ca imobil, arăţi atât de jalnic, mai găzduieşti şi piaţă, iar cineva îţi ataşează şi multe lumini (multe, mari şi colorate), deci, cum ziceam, tu, ca imobil, cum poţi să te simţi?

Ar mai fi Piaţa Mihai Viteazul, cu neonul uriaş care scrie/colorează cuvântul… surpriză: NEON!. Dar e un uriaş bloc comunist, nu tocmai frumos, aşa că poate cineva s-a gândit să-l „înfrumuseţeze” cu nişte culoare (?!). Numai că aici, la parter, e cinema-ul, vechiul Cinema Republica (sigur, de-acum îl cheamă Florin Piersic, dar el e Cinema Republica pentru mulţi dintre noi), iar de el se leagă primele filme de studenţie şi câteva dimineţi luminoase de TIFF (e singurul moment din an când merg la cinema dimineaţa şi ce treabă specială e asta, să mergi la cinema dimineaţa!). Aşa că, din nou subiectiv, nu pot să mă leg de blocul albăstrui. Fie el neon uriaş. Ar mai fi de adăugat aici poate „Belvedere”-le imens (cât două etaje?) instalat pe hotelul de pe Cetăţuie, pe care îl vezi de oriunde din centru. Decât un semn uriaş, luminos şi colorat, micile luminiţe care aprind – hai să dau un exemplu uimitor de clasic – turnul Eiffel mi se par, cel puţin mie, infinit mai fermecătoare şi mai pline de magie. Sau poate o fi altfel în Las Vegas, la mama luminilor acasă… Dar într-un mic oraş din Europa totuşi parcă luminiţile mici şi discrete, cu pâlpâiri programate în valuri, se potrivesc mai bine…

Şi, desigur, fiindcă am amintit de Las Vegas, să vă ofer şi poza care probabil a generat această temă a neînţeleselor neoane:

De ce ai vrea nişte palmieri aprinşi în roşu în paşnicul cartier Grigorescu din nu foarte marele oraş din nord-vestul României Cluj-Napoca? Las Vegas? Las Vegas?! În Grigorescu, în Cluj-Napoca? Păi de ce? Bine, poate ne mai jucăm şi noi uneori, poate riscăm, poate alegem, poate luăm decizii de a ne căsători val-vârtej, poate mergem la petreceri de burlaci sau pariem (ca) la cazino, câteodată, şi aici, acasă. Dar totuşi… Las Vegas? Să nu mă înţelegeţi greşit: nu vreau să cer eradicarea Neonului ca instituţie, sunt convinsă că există locuri (şi momente) în care e nevoie de semne luminoase, există locuri (şi momente) unde ele pot să fie fascinante, să completeze ori să creeze un decor. Dar… palmieri roşii în Grigorescu?

Deci aceasta a fost o mini-colecţie Foto. Iar dacă aveţi propuneri de ne/inspirate locuri cu sau fără lumini Mari în oraş, în spaţiul public, poate facem şi un top…

UPDATE

Am trecut prin centru şi mi-am dat seama că am uitat să trec în lista neonică unul dintre cele mai halucinante exemple de zonă istorică de oraş. Aşadar, în centru istoric-zonă „protejată”, în Piaţă cu palate şi la concurenţă cu Catedrala Sf. Mihail stă cocoţat pe imobil un „Melody”care rămâne aprins, iar „Hotel”, „Restaurant” şi „Bar” se aprind pe rând. Magic! Deci avem:

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.