Închide

Violonistul Alexandru Tomescu revine la Cluj cu vioara Stradivarius veche de trei secole, cu concert gratuit în Piața Unirii

Cultură by Actual de Cluj - iun. 24, 2020 0 663

Cunoscutul violonisit Alexandru Tomescu se întoarce la Cluj, cu un concert în care folosește faimoasa deja vioară Stradivarius Elder-Voicu, veche de trei secole. Concertul e gratuit: e în 4 iulie în piața Unirii.

Angajamentul pe care şi l-a asumat Alexandru Tomescu în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în septembrie 2007, în decembrie 2013 și în noiembrie 2018, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul instrumentului, considerat unul dintre cele mai bine conservate viori Stradivarius, vechi de trei secole.

Vioara e datată 1702. A fost cumpărată din Elveția în 1956 de statul român, la ordinul lui Gheorghe-Gheorgiu Dej, pentru 70.000 de franci elvețieni, și dată violonistului Ion Voicu. La moartea acestuia, fiul, Mădălin Voicu, a cedat-o Statului Român cu condiția ca aceasta să fie dată spre folosință, prin concurs la fiecare cinci ani, unui violonist reputat. Tomescu este cel care o folosește de 13 ani.

Concertul e programat în 4 iulie în piața Unirii iar în program sunt Anotimpurile, de Antonio Vivaldi. Concertul începe la ora 20.30, dar intrarea e permisă de la ora 19. Intrarea e liberă dar cu invitații care trebuie obținute în prealabil – organizatorii, Form Days Music & Arts Festival, vor anunța mai multe în perioada următoare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu