Închide

VIDEO Sindicaliștii de la aeroport protestează din nou: „din probleme faci ghiveci, și de la ședințe pleci!”

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 15, 2015 0 244

Zi nouă de protest pentru sindicaliștii de la aeroportul din Cluj, care protestează în aceste momente în fața Consiliului Județean.

E a doua zi de proteste iar numărul protestatarilor a crescut față de numărul de ieri; e și ultima zi de protest autorizat, în care sindicatul aeroportului protestează împotriva blocării de către Consiliul Județean a mai multor proiecte de investiții, cum ar fi proiectul transportului intermodal, platformele Apron 2 și 4, dar și prelungirea pistei de aterizare la 3.500 de metri.

Dacă ieri cel care a încercat să dialogheze cu sindicaliștii – fără succes – a fost vicepreședintele Vakar Istvan, azi în fața acestora a venit noul vicepreședinte Călin Tuluc, dar și acesta fără succes. Cel împotriva cărora protestează sindicaliștii, președintele instituției, lipsește și azi de la Cluj. Nu a lipsit însă de la protestul anterior, când, în calitate de consilier județean, le-a promis sindicaliștilor că dacă va fi ales președinte le va rezolva problemele. Acum aceștia i-au pus poză pe pancarte, cu un nas lung cât al lui Pinnochio: „ești președintele Consiliului Național al Mincinoșilor!”, i-au transmis aceștia. „Ați făcut promisiuni și s-au dovedit minciuni!”, au scandat ei de la megafon.

Vezi imagini de la protestul de azi:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare