Video/Realitate vs. imagini simulate/Parcul Zorilor se deschide în 1 martie/Zona verde de 1,2 hectare a fost expropriată de Primăria Cluj de la un investitor care urma să construiască blocuri pe teren
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 25, 2024 2 982
Parcul Observator/Zorilor pe care Primăria și l-a asumat să îl facă prin exproprierea unui teren pe care urma să se construiască blocuri de locuințe a fost finalizat după mai bine de doi ani de zile și se va deschide oficial în 1 martie. Față de conceptul inițial, parcul este mai puțin verde și a mai primit un teren de sport, cerut de clujeni. Cum arată acum obiectivul, la puțin timp până la deschiderea oficială și cum l-au prezentat public în 2022 proiectanții angajați de Primărie să facă studiul de fezabilitate și conceptul de amenajare, oricine poate vizualiza, comparativ cele două filmulețe prezentate de primar – simulări vs. realitate.
În 3 noiembrie 2022 au început lucrările la Parcul Observator din cartierul Zorilor, investiție de peste 1,5 mil. euro cu termen de finalizare 9 luni (+ lunile de iarna în care nu se poate lucra, conform legii). Parcul urmează să fie amenajat pe un teren de circa 1,2 hectare pentru care Primăria l-a expropriat pe omul de afaceri Vasile (“Sile”) Pușcaș (fpstul ginere al politicianlui Ioan Rus și cel care controlează compania Florisal), la valoarea de 10 milioane lei. Primarul Boc a făcut acest anunț privind începerea lucrărilor, cu imagini de pe teren, în aceeași zi în care media locală a anunțat că Tribunalul Bistrița a stabilit printr-o decizie o valoare justă a despăgubirii de 113 milioane lei în favoarea lui Sile Pușcaș care dorea să construiască blocuri pe terenul din cartierul Zorilor pentru care municipalitatea l-a despăgubit cu 10 milioane lei.
Detalii:
Deși trebuia să fie gata în decurs de 9 luni, parcul ar fi intrat în procedură de recepție, după cum a anunțat Primăria, abia la început de 2024.
Acum, primarul Emil Boc anunță că va fi deschis oficial în 1 martie când se va ridica împrejmirea de șantier. „Acum se lucrează la ultimele detalii. Vă așteptăm la plimbare și la mișcare”, a anunțat primarul în 25 februarie.
Deși anunța că parcul urmează să fie gata la finalu lui 2023, acest lucru nu s-a întâmplat. Emil Boc explica că, de fapt, în parc a fost nevoie de amenajarea unei zone de sport cerută de riverani, din acest motiv constructorii având nevoie de timp suplimentar.
În 3 iunie 2022, primarul Boc a prezentat public proiectul acestui parc de 1,2 hectare pe care Primăria și l-a asumat să îl facă prin exproprierea unui teren de pe strada Observatorului din cartierul Zorilor unde omul de afaceri Vasile (Sile) Pușcaș intenționa să construiască blocuri de locuințe.
Potrivit simulării celor care s-au ocupat de partea de urbanism (Arhi Box, arhitecții Călin Lada și Mihai Racu), parcul a fost prezentat ca foarte plin de verdeață și copaci în care numai păsărelele nu au fost configurate.
În realitate, potrivit videoului prezentat acum de primarul Emil Boc, înainte de deschiderea oficială a parcului, lucrurile sunt departe de imaginile simulate cu proiectul. Copaci nedezvoltați, gazon vălurit, betoane. Dar și multe aparate de joscă ca în baza La Terenuri, gândită de aceeași firmă de arhitectură.
Randări vs. realitate
(randări din iunie 2022)
(imagini cu parcul din 25 februarie 2024)
(VIDEO – https://www.facebook.com/watch/?v=551797299999539)
Articol scris cu piciorul.
Cand am vazut ca marea problema e ca nu-s verzi copacii, m-am speriat ca am hibernat prea mult si deja suntem in luna mai. M-am linistit ulterior.
Cum sa fie multe spatii de joaca?:)) e unul singur mic și unul pt seniori , de fitness
Unde ați văzut voi copaci verzi în Februarie?:))
Voi citiți ce scrieți?!