VIDEO Prima ședință de urbanism în haine noi
ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - mart. 14, 2017 0 2783
Noua comisie de urbanism care va emite avize consultative pentru prospătul arhitect-șef al municipiului Daniel Claudius Pop s-a întrunit în prima ședință oficială în 14 martie.
Ședința a fost condusă de primarul Emil Boc. Deși acesta nu mai este membru al noii CTATU a primăriei, regulamentul asumat de Consiliul Local stipulează că, dacă va fi prezent la lucrări, le va și conduce. La ședință a luat parte și viceprimarul Dan Tarcea și președintele comisiei de consilieri, Radu Rațiu.
Primarul Boc a ținut să prezintă noii membri ai Comisiei de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, validați prin vot la ședința Consiliului Local din 28 februarie.
Primarul a enunțat și modalitățile de lucru ale noii comisii.
Lucrările noii comisii au debutat chiar în forță. Nu s-au disuctat proiectele în ordinea propusă pe ordinea de zi anunțată. Potrivit unei practici deja încetățenite de către edilul Emil Boc la ședințele vechii comisii, după ce s-a discutat primul proiecte, ordinea de zi s-a luat în funcție de numărul de cetățeni cointetesați sau afectați de proiect și prezenți în Sala de Sticlă a Primăriei unde a și avut loc ședința.
Primelele trei proiecte discutate au fost respinse. Două PUZ-uri noi propus de armată în zona parcului amenajat de primărie în Gherogheni și susținut de arhitecta Florina Florian, soția consilierului local Ovidiu Florian. Al doilea proiect a fost propus de Tektum Real Estate în zona pacului Feroviarilor.
CUM A ÎNCEPUT ȘEDINȚA NOII COMISII DE URBANISM
Cel de al patrulea proiect respins pe bandă rulantă a fost cel propus de Pitas Investment în Bună Ziua, lângă magazinul Lidl, unde se doresc peste 250 de apartamente.
MAi jos, despre proiectul din Bună Ziua:
AIci detalii:
Calcule pentru “Bulevardul Clujului Nou”: strada Bună Ziua, aproape de blocaj. Se mai aprobă proiecte noi?
Care a fost oridinea de zi:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Patru oameni, blocați în liftul unui bloc de pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit cu echipamentele de descarcerare
sept. 20, 2026 0
-
Cum s-a pregătit la Cluj filmul „Decolarea”, cu Emil Hossu și Liviu Ciulei / Echipa a zburat cu aviatorii de la Aviasan înainte să înceapă filmările / ”I-am însoțit pe aviatorii de la Aviasan Cluj, locul unde era situată acțiunea, în zborurile de salvare, de transporturi cu bolnavi, am stat de vorbă cu ei, la o țigară, la o bere”
sept. 20, 2026 0

