Închide

VIDEO După filmarea viralizată în întreaga lume cu ursul alungat de un instructor de schi de pe pârtie la Predeal, vicepremierul vrea măsuri pentru protejarea oamenilor

ActualitatePolitica by Actual de Cluj - mart. 11, 2021 0 905

Vicepremierul Kelemen Hunor a anunțat că e nevoie de un recensământ al populației de urși din România și că, în funcție de rezultat, se va lua o decizie care implică protejarea oamenilor. „Totuși, noi nu am fost aleși de urși, am fost aleși de oameni și trebuie să existe un echilibru în tot ce înseamnă gestionarea acestei probleme. Nu împotriva urșilor, ci în apărarea oamenilor”, a comentat Hunor după ce un video cu instructor de schi care fost fugărit de un urs pe o pârtie de la Predeal, în încercarea de a îndepărta animalul de turiști, a devenit viral pe Facebook și oamenii s-au scandalizat.

Hunor am spus că au apărut urși chiar în județele Cluj și Sălaj unde „oamenii nu au văzut de 100 de ani urși decât la grădina zoologică”

„În primul rând, trebuie să vedem cât de mare este populația de urși. În acest moment nimeni nu știe. Sunt evaluări diferite. Ministerul Mediului va face un recensământ al populației de urși și vom vedea dacă sunt 6.000, 6.500, 7.000, 7.300, fiindcă oricum este o populație mult mai mare decât habitatul pentru acest animal. Este vârful piramidei, în afară de om nu are niciun dușman și trebuie să vedem cum gestionăm, fiindcă din 2015 sau din 2016 există niște restricții și vedem că intră în zona locuită de oameni, în mediul rural, în mediul urban, apar peste tot. Deci, în acest moment, în primul rând trebuie să vedem exact care este populația de urși, după aceea care este habitatul, ce poate susține România, și se pot găsi soluții, hai să spunem așa, corecte și din punctul de vedere al populației de urși, dar și din punctul de vedere al locuitorilor din zonele unde trăiesc urșii, mai ales în Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, Prahova, Sibiu. Au apărut urșii deja în Cluj, Sălaj, unde oamenii nu au văzut de 100 de ani urși decât la grădina zoologică. Acum sunt urși. Acest lucru înseamnă că s-au înmulțit și ocupă habitate unde nu au trăit până acum”, a declarat public vicepremierul Kelemen Hunor.

,El a ținut să spună că tema nu este una a UDMR care a pus gând rău urșilor, ci ia în vedere fiecare om a cărui viață e pusă în pericol. „Aici nu e o chestiune de UDMR sau ne-UDMR. Mergeți la mine în Harghita, la Cârța, și vedeți înregistrarea în curtea școlii noaptea, că-s camere. Și vedeți cum sare ursul în curtea școlii noaptea, se uită la tomberon, tomberonul este gol, nu găsește mâncare, pleacă. Și face copilul dacă ursul sare gardul ziua și nu noaptea? Deci sunt lucruri despre care trebuie să discutăm. Totuși, noi nu am fost aleși de urși, am fost aleși de oameni și trebuie să existe un echilibru în tot ce înseamnă gestionarea acestei probleme. Nu împotriva urșilor, ci în apărarea oamenilor”, a mai declarat Hunor.

Declarațiile liderului UDMR vin după ce săptămâna aceasta, pe o pârtie din Predeal, un instructor de schi a încercat să alunge un urs de pe pârtie și în final a ajuns să se lanseze într-o urmărire pe pârtie, urmărită și filmată de alți participanți.Videoul s-a viralizat pe rețelele de socializare și a fost preluat și de presa internațională din toată lumea, din Canada până în Australia.

Incidendele cu urși de pe pârtiile din județul Brașov sunt frecvente, fiind raportate frecvent prezența animalelor în zonă. Turiștii primesc mesaje Ro Aler iar echipele de intervenție vin în zonă să elimine pericolul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu