VIDEO/DN1 Cluj–Florești, la 75% cu circa o lună înainte de termen. Boc promite deschiderea circulație în vară, pe un proiect de 2,2 kilometri cu întârzieri și probleme
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 24, 2026 0 43
Lucrările de lărgire a DN1 între Cluj-Napoca și Florești au ajuns la un stadiu de aproximativ 75%, deși mai este doar o lună până la termenul contractual de finalizare, 31 mai. Primarul Emil Boc a declarat că după această dată va urma recepția lucrărilor, iar circulația ar putea fi deschisă în cursul verii.
Proiectul vizează lărgirea unui sector de aproximativ 2,2 kilometri din DN1, una dintre cele mai aglomerate artere din zona metropolitană. Noua configurație va include șase benzi de circulație, din care noile benzi vor fi dedicate pentru transportul public și mașinilor pentru intervenții de urgență, precum și piste pentru biciclete.
Lucrările sunt realizate de asocierea formată din Viarom Construct și Electrogrup, iar valoarea contractului depășește 100 de milioane de lei, potrivit datelor oficiale.
Proiectul a fost marcat de-a lungul timpului de întârzieri și termene de finalizare repetat amânate, anunțate de Primăria Cluj-Napoca și de primarul Emil Boc. Lucrările au fost demarate în context electoral, iar ulterior execuția a fost afectată de probleme apărute în teren. Anul trecut, primarul Emil Boc s-a filmat pe șantier și le-a indicta clujenii să certe constructorul pentru că nu va respecta termenul de finalizare anunțat inițial.
Printre dificultățile invocate s-au numărat devierile de utilități, devierea celor ulterior apărute sau alte situații neprevăzute, care au încetinit ritmul șantierului și au dus la decalarea termenelor asumate inițial.
În paralel, autoritățile susțin că și celelate șase tronsoane ale Centurii Metropolitane (după rezilierea contarctului de proiectare și execuție încheiat cu Dimex-Hydrostroy-Integral) sunt toate în procedură de licitație (publicate în SEAP sau transmise spre publicare), însă impactul major asupra traficului din zona Clujului va putea fi resimțit abia după finalizarea integrală a întregului proiect.
Detalii AICI despre averstisemntul dat de primarul Emil Boc asocierii care lucrează la lărgirea DN1, Cluj-Flroești, botezată tronsonul I al centurii metorpolitane:
