VIDEO/Cozi în Cluj la instituțiile culturale din oraș/Peste 60.000 de oameni au ieșit la Noaptea Muzeelor și au umplut 32 de spații culturale
ActualitateCultură by Actual de Cluj - mai 24, 2026 0 8
Cluj-Napoca a avut una dintre cele mai animate nopți culturale din ultimii ani. Peste 60.000 de vizitatori au trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pragul celor 32 de instituții și spații participante la ediția 2026 a Nopții Muzeelor, potrivit organizatorilor.
Evenimentul, desfășurat în paralel cu Zilele Clujului, a transformat centrul orașului într-un traseu cultural care a ținut până târziu în noapte. Cozi s-au format la Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, MINA, Turnul Pompierilor, muzeele și galeriile UBB sau spațiile Photo Romania Festival.
Organizatorii spun că ediția din acest an confirmă interesul tot mai mare al publicului pentru patrimoniu și evenimente culturale.
„În noaptea de 23 mai 2026, peste 60.000 de vizitatori au ales să descopere sau să redescopere patrimoniul cultural al orașului nostru, trecând pragul celor 32 de instituții participante”, au transmis reprezentanții evenimentului.
Programul a inclus expoziții permanente și temporare, tururi ghidate, instalații multimedia, concerte, ateliere și experiențe interactive. La Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, publicul a putut vedea expoziții dedicate Egiptului antic și patrimoniului Transilvaniei, în timp ce la Muzeul de Artă au fost deschise atât galeria permanentă, cât și mai multe expoziții temporare.
Universitatea Babeș-Bolyai a participat cu 10 muzee și spații expoziționale, printre care Muzeul Zoologic, Muzeul de Paleontologie și Stratigrafie, Muzeul Memorial „David Prodan” sau Lapidarium UBB. Vizitatorii au avut acces la expoziții despre evoluția speciei umane, plante fosile, patrimoniu universitar și istoria Clujului.
Unul dintre cele mai căutate spații a fost MINA Cluj, unde publicul a avut acces la experiențe imersive dedicate artei și noilor tehnologii. Totodată, galeriile independente și spațiile Photo Romania Festival au rămas deschise până aproape de dimineață.
La nivel național, județul Cluj s-a numărat printre cele mai active din țară la ediția din acest an, cu zeci de muzee și spații culturale înscrise în programul oficial.
Turnul Pompierilor, unul dintre cele mai apreciate și vizitate obiective din Cluj-Napoca a fost “iluminat” de noaptea muzeelor:

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Fondatorul TIFF, Tudor Giurgiu, după succesul lui Cristian Mungiu la Cannes: „E un moment istoric pentru cinemaul autohton. Orice guvern normal la cap ar trebui să susțină campania pentru Oscar”
mai 24, 2026 0
-
Clujul petrece până târziu în noapte. Folclor în Piața Unirii, festival gastronomic pe Kogălniceanu și rock aniversar în Parcul Central, în ultima zi a Zilelor Clujului
mai 24, 2026 0
