Închide

VIDEO Boc, pe șantierul din centru de Ziua Națională. A dat startul iluminatului festiv și a făcut turul Pieței Blaga pentru a inspecta dacă Diferit a terminat lucrările

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 01, 2020 0 762

Iluminatul festiv a fost aprins de trei copii în Piața Unirii, primarul Emil Boc fiind cel care a dat startul simbolic al luminițelor de sărbători într-o intervenție live. Emil Boc promisese în urmă cu o săptămână că de Ziua Națională va inspecta șantierul din Piața Lucian Blaga cu chitanțierul pentru a vedea dacă cei de la compania Diferit s-au achitat de lucrări.

Cu un drum, în seara zilei de 1 decembrie, Emil Boc a dat startul iluminatului și a făcut și un tur al șantierului. Despre Piața Blaga, Boc a spus că nimeni nu o va mai recunoaște. În plus, a anunțat că, deși șantierul e la 94%, partea de trafic a fost terminată și a arătat că traficul se derulează fluent.

„Atmosfera de sărbători este frumoasă, dar reținută”, a sintetizat Boc, după ce a dat startul iluminatului festiv din Piața Unirii. Trei copii din Piață au aprins luminițele din Cupolă și bradul de Crăciun.  „Am pus iluminatul de sărbători ca să ne mai aducă o doză de optimism și de bucurie în viața noastră”, a mai spus primarul, care le-a recomandat clujenilor să fie reținuți și moderați.

Primarul a făcut apoi un tur prin piață și a mers spre Primărie, pe strada Memorandumului.

În legătură cu șantierul din Piața Lucian Blaga, a insistat pe lucrările terminate – strada Emil Isac și Petru Maior (strada cu Primăria) dar și pe faptul că în Piața Lucian Blaga s-a lucrat pe partea de semaforizare și trafic, lucrările fiind și în acest caz încheiate, după cum a spus primarul.

Șantierul este la 94 %, a anunțat edilul. S-au plantat 70 de copaci, s-au pus 67 de bănci și 67 de cadre pentru biciclete, arborii au sistem automat de udare, semafoarele sunt inteligente, pot detecta șoferii care trec pe culoarea roșie, există un sistem de wi-fi pe care îl vor asigura în Piața Lucian Blaga, băncile au sisteme de încărcare USB și există și stații pentru mașinile electrice pe Emil Isac.

Despre Piața Blaga a spus că aici există și o trecere nouă de pietoni, plus un culoar paralel cu aceasta pentru biciclete, zonă pe care primarul a tranzitat-o, arătându-le clujenilor și Casa de Cultură a Studenților care poartă numele maestrului Dumitru Fărcaș, obiectiv care a fost refațadizat.

Față de intervențiile din săptămânile trecute legate de șantier, de data aceasta primarul și-a îndulcit discursul cu privire la Diferit, despre care a spus că e convins că a făcut lucrări de calitate, chiar dacă nu a terminat șantierul.

A ținut să constate că și în jurul orei 18.00 când tranzita șantierul, muncitorii erau prezenți și ei, dar a spus că legea e lege și că va aplica firmei Diferit penalități pentru fiecare zi de întârziere până la finalizarea lucrării.

Pe strada Napoca, primarul a mers doar puțin să arate că nu s-a pus pavajul pe o porțiune. De asemenea, a arătat că pe latura de vizavi de Casa de Cultură a Studenților nu s-au terminat lucrările.

Pe parcursul turului prin centrul Clujului Boc s-a salutat cu clujenii și s-au felicitat de Ziua Națională.

În final, primarul a spus niște glume despre care i-a anunțat pe clujeni că le-a auzit de Ziua Națională: „după pandemie vom fi ca în cântecul Voltaj, ca la 20 de ani, fără griji și fără bani”, „acum, dacă intru în bancă cu masca pe față chiar îmi vor da banii” sau, ceea ce n-au reușit femeile până acum cu bărbații, de a-i ține departe de stadione și de berea cu prietenii, a reușit coronavirusul.”


 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare