Închide

Viața în pandemie la Cluj: a crescut numărul infracțiunilor de omor, în mare parte împotriva membrilor familiei

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 21, 2021 0 323

Un raport al Autorității Teritoriale de Ordine Publică din Cluj publicat în această săptămână arată că numărul infracțiunilor a crescut în acest an la Cluj față de anul trecut – ceea ce e de așteptat având în vedere că perioada la care se raportează faptele înregistrate în  acest an a fost una cu restricții majore de circulație și polițiști prezenți în stradă. Se remarcă însă creșterea numărului de cazuri de omor împotriva membrilor familiei
În primele 9 luni ale acestui an numărul infracţiunilor contra persoanei a înregistrat o creştere cu 14,82% faţă de perioada similară a anului trecut, datorită creşterii numărului infracţiunilor contra vieţii cu mai bine de jumătate, adică 57,9 %. ”Din analiza indicatorilor statistici privind evoluţia criminalităţii grave rezultă că în primele nouă luni ale anului 2021, s-au înregistrat șapte fapte de omor dintre care șase asupra unui membru al familiei şi zece fapte de tentativă de omor, dintre care cinci asupra unui membru al familiei”, arată raportul.
Infracţiunile de tâlhărie sesizate au scăzut cu 9,52% dar a crescut, în schimb, numărul infracțiunilor contra patrimoniului, adică a furturilor, cu 11,78%.

În primele nouă luni din acest an poliţia a fost sesizată prin plângere, denunţ, acte încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege sau sesizare din oficiu despre comiterea unui număr de 11.778 infracţiuni.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu