Închide

Raport ATOP: Cum a arătat pandemia la Cluj în primele 9 luni din 2021 – amenzi de o jumătate de milion de euro, sute de mii de legitimări, mii de amenzi, aproape 20 de dosare penale

SănătateTop News by Actual de Cluj - dec. 21, 2021 0 161

Un raport al Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică din Cluj arată că în primele nouă luni din an au fost date mii de amenzi în Cluj persoanelor care nu respectau regulile de igienă împotriva coronavirusului, iar cuantumul amenzilor a ajuns la 2,3 milioane de lei, adică o jumătate de milion de euro.

Astfel, conform raportului, în primele nouă luni ale anului 2021, au fost efectuate 228.092 de verificări sau legitimări de către efectivele Poliției Române. În 6.741 de situații s-a stabilit că persoanele nu respectau măsurile de protecție individuală, iar în 63 de situații nu era respectată măsura de carantină sau izolare.
De asemenea, au fost efectuate 27.274 de verificări la societăți comerciale sau PFA-uri cu privire la respectarea  recomandărilor ori interdicțiilor pe timpul Stării de Alertăla aproape 79.000 de obiective sau locații de interes. Au fost efectuate peste 47.700 de controale pe mijloacele de transport ale persoanelor, dintre care peste 21.600 pe mijloacele de transport în comun.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8.346 de sancțiuni contravenționale de către polițiști, în valoare de 2.297.825 de lei.
Totodată, au fost înregistrate 19 dosare penale privind comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Raportul ATOP va fi prezentat în ședința Consiliului Județean Cluj, astăzi.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu