Închide

Vară de șantiere active în Cluj: județul conduce topul proiectelor industriale din țară

Economie by Kristina Reştea - iun. 29, 2021 0 354

Clujul este județul cu cele mai multe proiecte industriale din țară în această perioadă, arată datele companiei de consultanță IBC Focus, care monitorizează piața construcțiilor la nivel național.

Conform datelor analizate cu ajutorul patformei VICTA.ro, în luna iunie au fost identificate 646 proiecte industriale la nivel național. Cumulat, acestea ocupă o suprafață de 2,32 milioane mp, iar valoarea investițiilor se ridică la 4,29 miliarde de lei. În topul județelor cu cele mai multe astfel de investiții se poziționează Cluj (55 proiecte) și Bihor (43 proiecte).

Cele mai multe investiții industriale monitorizate în luna iunie sunt spații de depozitare (345 proiecte). De asemenea, au fost identificate și 189 spații de producție, 55 spălătorii auto, 79 proiecte de zoo/bio tehnie și 87 ateliere de reciclare.

Mai mult de 79% dintre proiectele industriale monitorizate în luna iunie sunt private. Mai exact, au fost identificate 514 investiții private, 17 publice și 115 cu finanțare public-privată. În luna iunie au fost monitorizate 4 proiecte în stadiul de intenție, 9 în proiectare, 303 în autorizare, 88 înainte de execuție, 115 în construcție, 17 în stadiul de amenajare și 109 finalizate, mai arată analiza.

Printre cele mai mari proiecte în lucru se află un parc mixt, cu hale de depozitare și logistică, spații comerciale, spații de cazare și alimentație publică – Constanța Business Park. Proiectul din Constanța are 210.000 mp. Un alt proiect de amploare e în Cluj: WDP Industrial Park Cluj – Depozit logistic cu spații administrative, de 188.000 mp. Un centru logistic LIDL de 56.000 mp în Ilfov se află de asemenea în topul celor mai mari șantiere din această perioadă.

325 antreprenori generali care au executat lucrări industriale au fost identificați în ultimele 3 luni. Potrivit VICTA.ro, cele mai active companii sunt Kesz Construcții Romania (5 proiecte), B MASIV (5 proiecte) și SAGEX Construct (5 proiecte).

Până la finalul anului, stocul total se va apropia de borna de 500.000 mp de spații industriale, arată datele CBRE.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.