Închide

Se mai construiesc proiecte industriale la Cluj? Apahida, Gilău și Jucu atrag investitori

EconomieTop News by Kristina Reştea - mai 20, 2021 0 571

Cu număr record de proiecte rezidențiale și în topul prețurilor la apartamente, având și una dintre cele mai dinamice piețe de birouri din țară, Clujul nu e cea mai populară zonă pe un segment important al pieței imobiliare: segmentul industrial. Cu toate acestea, există interes din partea dezvoltatorilor și în acest sector. Cele mai atractive zone din județ pentru proiecte industriale sunt Sânnicoară -Apahida, Jucu, Gilău, iar în proximitatea orașului Cluj-Napoca o altă zonă în curs de dezvoltare este Turda – Câmpia Turzii, arată datele sintetizate pentru Actualdecluj.ro de compania de consultanță CBRE.

La finalul primului trimestru, stocul modern de spații industriale din România era estimat la 5,16 milioane mp, conform datelor CBRE Research. Din această suprafață, aproximativ 460.000 mp se află în județul Cluj, parte din regiune vest și nord-vest a țării, considerată al doilea pol logistic după București. În primul trimestru din acest an, în Cluj a fost finalizat un important proiect industrial, cu o suprafață de 13.000 mp, în zona Gilău, foarte aproape de nodul rutier al Autostrăzii Transilvania (A3).

Până la finalul anului, pe piața din Cluj urmează a fi livrați aproximativ 30.000 mp, astfel încât stocul total se va apropia de borna de 500.000 mp de spații industriale, arată datele CBRE. „Volumul de proiecte noi care se dezvoltă în Cluj este relativ constant, și anul trecut fiind livrată o suprafață totală de 28.000 mp în cadrul a trei unități logistice”, precizează Tudor Iuga, consultant pe segmentul Industiral, în cadrul CBRE.

Datele companiei se referă la doar patru proiecte de mari dimensiuni care sunt acum în construcție la Cluj, cu o suprafață de aproximativ 30.000 mp, amplasate în cele mai importante zone industriale ale Clujului. În Apahida sunt două dintre aceste unități, însumând 16.600 mp, unul e în Gilău (8.500 mp) și la Jucu (4.800 mp). „Cele patru proiecte în construcție  au fost demarate fără a avea un grad de pre-închiriere existent, standardul acestora fiind pentru activitatea de logistică/ distribuție, însă pot fi adaptate și pentru producție”, precizează Iuga. „Piața industrială din Cluj a devenit atractivă atât pentru chiriași, cât și pentru dezvoltatori, datorită amplasamentului strategic care conectează zona de vest și nord – vest cu centrul țării. În acest moment, avem mai multe discuții pentru proiecte noi de spații industriale care totalizează peste 30.000 mp, având șanse mari de a fi semnate până la finalul anului”, adaugă specialistul CBRE.

Dezvoltatorii cu proiecte în Cluj sunt atât dezvoltatori locali, cât și dezvoltatori instituționali. „Cele mai atractive zone pentru proiecte industriale sunt Sânnicoară/ Apahida, Jucu, Gilău, iar în proximitatea orașului Cluj-Napoca o altă zonă în curs de dezvoltare este Turda / Câmpia Turzii. Alte zone pe care le vedem cu potențial de dezvoltare, datorită proiectelor mari de infrastructură sunt Baciu/Viștea, respectiv Tureni/ Mărtinești”, menționează Iuga.

În ceea ce privește stocul existent la nivel național, Bucureștiul rămâne principalul pol logistic, cu peste 2,3 mil. mp, reprezentând 45% din totalul stocului de spații moderne din România. Totodată, zona capitalei este și cea mai dinamică piață în ceea ce privește proiectele noi, 10 unități industriale fiind în construcție în prezent. Pe locul al doilea se află zona de vest și nord-vest a țării, care include, pe lângă Cluj-Napoca și alte orașe care s-au dezvoltat, de asemenea, puternic pe sectorul industrial, precum Timișoara, Arad sau Oradea. Regiunea de vest și nord – vest are un stoc existent de aproape 1,3 mil. mp și nouă proiecte aflate în construcție, conform datelor CBRE Research.

Potrivit datelor consultanților de la IBC FOcus, în 2021 au fost monitorizate 3156 proiecte industriale la nivel național, din diverse categorii de activitate și în diferite stadii (de la proiectare la șantier). Acestea ocupă o suprafață de 9,82 milioane mp, iar valoarea investițiilor s-ar ridica la suma estimată de 16,68 miliarde de lei. În topul județelor cu cele mai multe astfel de investiții se poziționează Bihorul (264 proiecte) și Ilfovul (221 proiecte). Clujul fgurează cu 105 proiecte.

 

Sursa foto: TRC Park

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.