Închide

USR Cluj are conducere completă, după ce o parte dintre membrii formațiunii s-au mutat în partidul REPER. Deputatul Oana Murariu, președintele USR Cluj se sprijină pe noii membri aleși ai Biroului Județean

ActualitatePoliticaSocial by Actual de Cluj - nov. 15, 2022 0 644

USR Cluj are o echipă de conducere completă, după ce o parte dintre membrii partidului au migrat în proaspăt înființatul REPER (fondat de eurodeputatul Dacian Cioloș).

Conform rezultatelor alegerilor desfășurate în ultimele două zile, în noul Birou Județean al USR Cluj au fost desemnați noi membri care vin în completarea Comisiei Județene de Arbitraj, după ce deputatul Oana Murariu a devenit președintele organizației județene pe data de 29 octombrie. 

Alegerile de la Cluj s-au desfășurat sub noua siglă anunțată de USR la nivel național.

Potrivit informațiilor transmise de USR Cluj, strategia politică a USR Cluj se va concentra pe întărirea fiecărei organizații din județ, pregătirea anului electoral 2024 și pe comunicarea constantă cu cetățenii, pentru rezolvarea problemelor acestora. 

„Felicit noua conducere și aștept cu nerăbdare să ne apucăm de treabă. Suntem cu toții oameni dedicați, responsabili, pregătiți profesional, astfel că rezultatele nu se vor lăsa așteptate. De asemenea, înțelegem responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, Organizația USR Cluj fiind una dintre cele mai importante din țară. Ne-am atins primul obiectiv, acela de a forma o echipă puternică și unită, pregătită pentru alegerile din 2024, astfel încât USR să devină prima opțiune de vot a clujenilor. În perioada imediat următoare vom fi mult mai prezenți în spațiul public prin promovarea propriilor acțiuni, dar și prin taxarea neregulilor din administrația locală” a transmis Oana Murariu.

Noul Birou Județean al Filialei USR Cluj este format din:

Președinte: Murariu Oana, 34 de ani, avocat și deputat – Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Băltărețu Viorel, 48 de ani, antreprenor în domeniul mobilei, deputat – Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Iepure Mihai, 34 de ani, medic specialist Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, Lider de Grup în Consiliul Județean și – Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Trif George, 33 de ani, Consultant în administrarea activelor IT – Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Rus Ciprian, 41 de ani, Consultant în domeniul IT – Cluj-Napoca;

Ibraim Eden-Yasin, 23 de ani, Dezvoltator IT, Președinte Cluj-Napoca;

Rigman Ciprian, 46 de ani, Profesor de Istorie, Președinte USR Turda;

Haranguș Alexandrina, 55 de ani, Medic Primar Medicină de Familie,

Președinte USR Dej; Timiș Ionela-Lucia, 37 de ani, Manager IT – Cluj-Napoca;

Cristian Vlad, 40 de ani, Manager de Proiect în domeniul IT – Cluj-Napoca;

Oană Alexandra, 37 de ani, Profesoară de Limba Engleză, Lider de Grup în Consiliul Local Cluj-Napoca;

Hosu Sebastian, 44 de ani, Antreprenor în domeniul turismului, Președinte USR Mărișel;

Fărcaș Cristian, 50 de ani, Director producție materiale și fondator al CERT Transilvania – Cluj-Napoca;

Blăniță Gabriela, 53 de ani, Cercetător și Doctor în Chimie, Consilier Local Turda;

Florea Ionuț, 41 de ani, Manager Filială în domeniul bancar, Consilier Județean – Florești;

Nici un comentariu

Scrie un comentariu