Închide

UPDATE Urbanismul din Cluj. Zid de sprijin dintr-un proiect imobiliar prăbușit peste 6 mașini, pe strada Lombului

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - ian. 25, 2023 3 10350

Un zid de sprijin (din bolțari, potrivit informațiilor Actualdecluj.ro) din cadrul unui proiect imobiliar autorizat pe strada Lombului nr. 2-4 în Cluj-Napoca s-a prăbușit și a avariat șase vehicule parcate în zonă. Polițiștii locali au intervenit în zonă, fiind sesizați de riverani.

“polițiștii locali de la Serviciile Control urbanism și Disciplină în Construcții și de la Control Trafic Rutier au constatat prăbușirea unui zid de sprijin, pe o lungime de circa 35 de metri, pe strada Lombului nr. 2-4. Au fost avariate 5 autovehicule și o autoutilitară. Precizăm faptul că zidul de sprijin era prevăzut în documentația tehnică autorizată cu AC nr. 576/2020 – ”Construire imobil mixt, amenajări exterioare și imprejmuire” – teren privat, lucrarea nefiind recepționată”, a arătat Primăria.

Potrivit instituției, polițiștii locali au întocmit un act de control prin care s-au dispus punerea în siguranță a zonei afectate și semnalizarea amplasamentului, precum și luarea tuturor măsurilor legale necesare remedierii situației.

Primăria a autorizat pe strada Lombului 2-4 un imobil mixt cu 5 etaje și o grădinițăDocumentanția a fost întocmită de SC Bogard Construct SRL, pe o parcelă de teren (propietate privată) cu o suprafață de 9.123 mp, situată la frontul esti al străzii Lombului, delimitată de pârâul Nadăș în partea de sud. Tema de proiectate a implicat desființarea fondului construit existen (hală în suprafață de 373 mp) și construirea unui imobil mixt 2S+P+5E+R, grădiniță S+P+E+R, amenajări exterioare (spații verzi, circulații auto și pietonale, parcări, locuri de joacă și de loisir și platformă subterană de colectare a gunoiului pe patru fracții), pe strada Lombului nr. 2-4-4B-6. Accesul auto și pietonal se va face din strada Lombului.Beneficiari proiectului sunt Raița Gheorghe Daniel și Raița Ancuța care au dezvoltat și ansamblul Ego Residence de pe strada Corneliu Coposu.

UPDATE Oficiali ai firmei Bogart Construct au transmis pentru Actualdecluj.ro că societatea s-a ocupat doar de partea de arhitectură pentru acest proiect. Pentru partea de structuri de instalații, benefiarul a contract serviciilor altor firme.

3 comentarii

  1. Zid de sprijin din boltari? Cine a aprobat ineptia asta ar trebui sa fie deja la inchisoare! pentru diploma fara acoperire! Incompetentii au inundat toate primariile din tara! Si, se pare ca gradul de incompetenta e direct proportional cu importanta postului ocupat si marimea primariei in care activeaza. Acelasi lucru se intampla in toate institutiile de stat, unde statul se pare ca e cea mai importanta activitate desfasurata fara probleme!

  2. Cu alte cuvinte, când se aprobă un proiect imobiliar, de precizează acolo orice artificiu la care un constructor recurge pentru vreun gard sau zid? Vă asigur că nu! Și oricum asta nu-i treaba primăriilor, ci a Inspectoratului de stat în construcții. Dacă un bloc se dărâmă după execuție, nu prea cred că în proiect se prevede că acea clădire se va dărâma! 😂 Ei sunt cei care supraveghează respectarea proiectelor. In al doilea rând, mașinile alea erau parcate acolo ilegal, nefiind locuri de parcare autorizate. Mai documentați-va și voi câteodată, nu scrieți aiureli…

  3. AM PIERDUT O CASA CU 3 NIVELE SITUATA PE STRADA CAMPULUI DIN CAUZA LUCRARILOR ILEGALE REALIZATE IN BAZA A TREI (3) AUTORIZATII EMISE ILEGAL DE PRIMARIA CLUJ – IN BAZA DOCUMENTATIILOR DTAC+ DTOE INTOCMITE DE ACEASI FIRMA” CLIENTELARA” ;-BOGART CONSTRUCT A SOTILOR BOGDAN si MIRELA PETRINA,PETRINA MIRCEA.,..ALTI COMPLICI. SANTEM MULTE FAMILII IN ACEASTA SITUATIE,AM FORMAT UN GRUP PENTRU A PUTEA SCOATE ADEVARUL LA LUMINA. ASTEPTAM SA FIM CONTACTATI DE CATRE TOTI CEI UMILITI,BATJOCORITI,SUFERINZI DIN CAUZA RESPONSABILILOR PRIMARIEI CLUJ-NAPOCA.
    contact; 0730932392 ;betaservicecluj@yahoo.com / POP-PIGLESAN

Lasa un raspuns pentru as

Articole similare