Închide

Un tânăr condamnat la Cluj pentru tâlhărie, dar banii n-au fost găsiți niciodată. Anchetatorii au interceptat telefoane, victima luase xanax înainte de testul poligraf și a renunțat la despăgubiri / Dubiile dintr-un dosar de tâlhărie de la Turda

Actualitate by Mihai Prodan - mai 12, 2026 0 11


Un tânăr de 18 ani din Turda a abordat un bărbat într-o stație de autobuz, l-a întrebat cât e ceasul, iar când acesta s-a uitat la telefon i l-a smuls din mână, l-a lovit cu pumnul în ochi și i-a luat și geanta de pe umăr – în care victima susține că avea 7.600 de lei din încasările unui magazin. Bărbatul a alergat după agresor, l-a prins și l-a imobilizat la pământ, dar tânărul a reușit să scape, amenințându-l cu un bolovan că îl omoară dacă se mai apropie. La percheziția corporală, polițiștii nu au găsit niciun ban asupra tânărului. S-a ajuns la proces, ba chiar la apel, instanța Curții de Apel s-a pronunțat azi definitiv. Banii au dispărut fără urmă. Dar, după cum aflăm din datele de la dosar, întreg incidentul inițial a fost unul care a ridicat semne de întrebare.

Curtea de Apel Cluj a pronunțat azi o decizie definitivă prin care a menținut condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a unui tânăr din Turda care, în seara zilei de 2 ianuarie 2024, a smuls telefonul și geanta din mâinile unui bărbat în stația de autobuz Micro 3 din Turda, după ce l-a lovit cu pumnul în față. Parchetul ceruse executarea pedepsei în regim de detenție, dar instanța a respins această solicitare. Decizia este definitivă.
Fapta s-a petrecut în jurul orei 18:30. Victima se afla în stație cu telefonul în mână când inculpatul – care abia împlinise 18 ani cu câteva săptămâni înainte, pe 6 decembrie 2023 – s-a apropiat și l-a întrebat cât e ceasul. În momentul în care bărbatul s-a uitat la telefon, tânărul i l-a smuls din mână, l-a lovit cu pumnul în zona ochiului stâng și i-a smuls și geanta de pe umăr, după care a fugit spre un spațiu verde din spatele stației. Victima, înaltă de 1,84 metri și cu aproape 86 de kilograme, l-a urmărit, l-a ajuns din urmă și l-a doborât la pământ, stabilindu-se cu greutatea peste el și ținându-l de mâini, strigând „nu îți dau drumul până nu îmi dai geanta și telefonul”. Inculpatul a reușit în cele din urmă să iasă de sub victimă, a luat un bolovan în mână și a amenințat-o că o omoară dacă se mai apropie. Victima s-a îndepărtat, a sunat la poliție și și-a sunat familia. Geanta a fost găsită pe gardul viu din apropiere, cu toate trei fermoarele deschise. Telefonul era pe jos, la câțiva metri distanță, cu ecranul luminat.
Din geantă lipseau, potrivit victimei, aproximativ 7.600 de lei – bani din încasările unui magazin pe care îl administra – și două pachete de țigări. Tânărul a fost prins la câteva sute de metri distanță, la o altă stație de autobuz. La percheziția corporală, polițiștii au găsit asupra sa un telefon, un pachet de țigări și o bancnotă de un leu. Nicio sumă de bani nu a fost găsită. Victima a renunțat ulterior la pretențiile civile față de inculpat.
Judecătoria Turda l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de trei ani, cu obligația de a presta 90 de zile de muncă neremunerată. Parchetul a atacat sentința, cerând executarea pedepsei în detenție și susținând că pedeapsa e prea blândă față de gravitatea faptei, de atitudinea oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului și de valoarea mare a prejudiciului.
Curtea de Apel Cluj a respins această solicitare. În motivare, instanța a reținut că „inculpatul era mult mai fragil ca și constituție decât persoana vătămată” și că „e greu de crezut că persoana vătămată chiar s-a speriat în urma loviturii de pumn inițiale”, observând că victima a ales să alerge după agresor în loc să strige după ajutor în stație. Curtea a mai notat că „imaturitatea sa și pretinsa stare de ebrietate” au contribuit la luarea rezoluției infracționale și că inculpatul nu are antecedente penale.
Curtea a admis totuși apelul Parchetului în privința unor aspecte de legalitate pe care Judecătoria Turda le omisese: aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a comunica cu victima sau de a se apropia de aceasta la mai puțin de 20 de metri, pe o perioadă de doi ani, și deducerea celor 24 de ore de reținere din 16-17 ianuarie 2024.
Cât despre cei 7.600 de lei pretins furați, Curtea a reținut că sustragerea sumei nu este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil, notând printre altele că, potrivit interceptărilor telefonice, victima consumase xanax sau alte medicamente „ca să-i bată inima bine” cu o seară înainte de testarea la poligraf. Rapoartele de casă din 30 și 31 decembrie 2023, care ar fi trebuit să ateste existența încasărilor, nu au fost depuse la dosar. Din actele depuse nu rezultă că suma de 6.138 de lei provenită dintr-un terminal Paypoint fusese scoasă efectiv din casierie pentru a fi depusă la bancă. Instanța a mai notat că este neobișnuită atitudinea victimei de a renunța la pretențiile civile față de inculpat, în condițiile în care susținea cu fermitate că banii se aflau în geantă. ”Este neobişnuită atitudinea persoanei vătămate de a renunţa la pretenţiile civile cât timp este ferm convinsă că avea respectiva sumă în borsetă”, a notat Curtea.
Dubiile s-au extins și asupra testului poligraf. Deși raportul de constatare criminalistică indicase că victima fusese sinceră când declarase că avusese cei 7.600 de lei în geantă la momentul agresiunii, Curtea a pus sub semnul întrebării valoarea acestui rezultat. Din convorbirile telefonice interceptate a reieșit că, în ajunul testării, victima luase xanax sau alte medicamente „ca să-i bată inima bine” – substanțe care pot influența răspunsurile fiziologice măsurate de aparat. Curtea a reținut că, în aceste condiții, rezultatul testului nu poate fi considerat concludent în privința sumei de bani.
Motivarea instanței Curții de azi, consultată de actualdecluj.ro, arată că anchetatorii au dispus interceptarea telefonică atât a convorbirilor presupusului agresor, cât și ale victimei. Măsurile vizau inițial doar inculpatul, ale cărui convorbiri nu au furnizat date relevante pentru că, după cum reiese dintr-o convorbire interceptată, acesta bănuia că era ascultat și spusese unui interlocutor „oricum la telefon nu prea pot să vorbesc că mi-i ascultat”.

Din dosar rezultă că au fost interceptate și convorbirile victimei. Ca probe în favoarea acuzării, din convorbirile interceptate a reieșit în mod constant că victima le descria interlocutorilor că i-au fost smulse telefonul și geanta, era indignată că organele judiciare nu luaseră amprente de pe geantă și de pe telefon, și își exprima temerea că fapta va fi recadrată de la tâlhărie la lovire. Instanța a reținut că aceste convorbiri „nu par a fi trucate, în sensul că persoana vătămată, după halul în care se exprimă (sic-n.red.), nu pare să fi știut de faptul că telefonul îi este ascultat”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.