Închide

Urbanism în vremea coronavirusului. Județul a bifat prima premieră din seria #Nefacembine: ședință online la Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 06, 2020 0 271

Un număr de 25 de proiecte au fost discutate în 5 ore în regim de videoconferință pe platforma Zoom de către Comisia de Urbanism a Județului. Este prima ședință online a comisiei, iar arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, spune că va încerca să facă astfel de ședințe săptămânal, cu un număr mai mic de proiecte, tocmai pentru a nu ține pe loc investițiile din Județ în aceste vremuri complicate când pandemia de coronavirus i-a obligat și pe clujeni să se distanțeze social și să stea în casă.

Premiera marcată la Județ ar putea să devină obișnuință și după perioada de criză. Având în vedere că lucrurile au mers neașteptat de bine la ședință atât din perspectiva analizei detaliate a planșelor dar și a faptului că proiectanții au putut lucra la birou până să le vină rândul în comisie, Salanță nu a exclus ca astfel de întâlniri să se repete și după terminarea restricțiilor impuse pentru combaterea coronavirusului. Arhitecții din comisie au sesizat o serie de probleme din piață care pun frână în acest domeniu al construcțiilor care nu s-a oprit și pe care proiectanții fac eforturi să îl țină în viață.

Ședința de urbanism a mers șnur. Arhitectul șef al județului a sintetizat experiența – cam 5 proiecte pe oră, în afară de proiectul susținut de domnul Borda (Adrian, șeful de PUG de la Cluj-Napoca). „Avem 40 de proiecte înregistrate, 25 le-am făcut. Vom mai face o ședință cu celelalte, să nu blocăm măcar noi activitatea proiectanților și să se meargă mai departe”, a spus Claudiu Salanță. El nu a exclus ca, după intrarea lucrurilor în normal,  ședințele de urbanism să fie făcute în acest format, mai ales că se economisește timp și se pot analiza mult mai riguros proiectele.

La finalul ședinței de pe platforma Zoom, arhitecții din comisie au sesizat faptul că în această perioadă în care e instituită starea de urgență, instituțiile sunt extrem de greoaie în acordarea de avize. Unele, cum ar fi Direcția de Sănătatea Publică, refuzând preluarea de documentații și emiterea de avize.

Arhitectul Vlad Negru a semnalat faptul că Direcția de Sănătate Publică din Cluj refuză să preia cererile pentru emiterea de avize și pe mail, așa cum alte instituții au acceptat deja acest lucru, neavând program cu publicul, fapt ce îngreunează munca proiectanților din județ care depind de contracte, de termene și au de dat și salarii angajaților. El a spus că a propus chiar și o varintă de simplificare a sistemului care însă nu și-a găsit prea mulți susținători printre arhitecți, suspendarea necesității avizului DSP pe perioada stării de urgență pentru proiectele care nu au nevoie de studii de impact sau instituirea unor zone de protecție. „E nevoie de o ordonanță”, a mai spus Negru.

Arhitectul șef al Județului, Claudiu Salanță, a spus că e la curent cu situația de la DSP Cluj care nici nu preia documente, nici nu emite avize în această perioadă. „Este singura care are această problemă și e din pricina lipsei de personal. N-am o soluție. Încercăm să primim noi pe e-mail aceste solicitări și să le dăm mai departe către ei. Îi înțeleg acum pentru că toată lumea o duce greu în aceste zile complicate”, a spus Salanță. Despre varianta de simplificare, arhitectul șef a opinat că e complicat să inițieze în aceste momente o modificare legislativă care implică avize interministeriale, dar a spus că urmează să apară normele de aplicare a Legii 50 modificată (ordinul 829) și aici există șansa de a se clarifica situațiile în care este nevoie sau nu de aviz de sănătate publică și situația se va rezolva mult mai elegant. Salanță a sfătuit primăriile din Județ să citească mai bine legea și să constate că pentru locuințe sau branșamente nu este nevoie să ceară avizul de la DSP.

„Înainte de a apărea normele la Legea 50, ordinul 829, s-a cerut o dezbatere publică de către Ordinul Arhitecților. Acum mai bine de o lună s-a făcut această dezbatere. Acum, normele se plimbă prin minister și urmează să apară”, a mai spus arhitectul șef.

Este cu atât mai important cu cât sistemul și activitatea de avizare trebuie să nu se oprească, să fie reglementată tocmai pentru că arhitecții performează după niște contracte, a apreciat și arhitectul Marcel Vancea, membru în comisie. „Dacă lucrurile se prelungesc mai mult de o lună sau două, atunci susțin ce spune Vlad Negru și cred că e o situație excepțională și trebuie lămurite lucrurile”, a mai spus el.

„E mai mult vorba de a menține în funcție activitatea de proiectare. Oricum cererea va cădea după această perioadă pe rezidențial și pe birouri. Este de datoria noastră să facem lucrurile să meargă acum, cât se poate, nu știu dacă oprirea practicată de DSP încă 1-2 luni va ajuta. Trebuie oricum să ne pregătim pentru o nouă realitate, până în 2021 la jumătate cel puțin, când va mai fi un sezon puternic de contagiune”, a apreciat Vlad Negru.

„La final de iunie, cu optimism, am putea intra în normal. Trebuie să fim realiști, dacă nu pozitivi, să continăm cât se poate”, a apreciat arhitectul șef.

El a mai urat multe semnături electronice pentru arhitecți și a spus că a făcut lobby și pentru acceptarea de semnături electronice și în cazul verificatorilor de proiecte, pentru un flux integrat.

Salanță a spus că deocadamdată portalul care ar fi trebuit să aducă era online și la urbanism printr-un ghișeu unic stă pe loc deoarece a fost nevoie de schimbarea procedurii de achiziție în SEAP iar documentația de licitație așteaptă avizul pentru a fi publicată. „E nevoie de un aviz de la o comisie care analizează toate documentele de digitalizare care n-a mai funcționat din noiembrie. În viitorul apropiat sperăm că vom primi avizul și vom face concursul de soluții”, a mai spus Salanță.

„O să emitem Certificate de Urbanism în format electronic, semnate digital și le trimitem pe mail. La fel și autorizațiile. Partea bună e că se întâmplă ceva bine”, a concluzionat el.

De la instituirea stării de urgență, activitatea de urbanism de la Județ s-a mutat pe e-mail, la  urbanism@cjcluj.ro. Aici se trimit cererile de emitere a certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construire/desființare, precum și orice completări sau documente legate de procesul de autorizare a construcțiilor.

  • author photo two

    Luminiţa Silea

    Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

    Nici un comentariu

    Scrie un comentariu