Închide

Untold: au vândut toate abonamentele la cel mai mare festival din România. Producția din acest an, dublu față de edițiile de până acum: 1000 mp de LED, scenă 3D de 90 metri, încape în în 30 de camioane

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iul. 18, 2019 0 975

S-au vândut toate abonamentele la cel mai mare festival din România, Untold de la Cluj, anunță organizatorii în urmă cu puține momente.
E vorba de abonamentele pentru întreaga durată a festivalului, patru zile. Ultima șansă pentru cei care vor să ajungă la festival în Cluj sunt abonamentele VIP, dar și acestea s-au vândut în pondere de peste 90% – și biletele de o zi.
Biletele de o zi costă de la 73 de euro la 95 de euro plus taxe și, spun organizatorii, prețul acestora va crește în perioada imediat următoare.
„Organizatorii au pregătit pentru ediția din acest an surprize și experiențe pentru fanii festivalului care le vor depăși pe toate cele trăite până acum, în cele patru ediții de festival. Printre cele mai așteptate momente din acest an se numără super show-ul lui Robbie Williams, show-ul unic Armin Untold, mult așteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike) dar și revenirea pe scena principală a lui Martin Garrix. Și David Guetta se reîntoarce la Cluj-Napoca pentru ediția aniversară a festivalului UNTOLD și promite un show incredibil”, spune responsabilul de comunicare al festivalului, Ioana Chereji. „Producția festivalului din acest an va fi una impresionantă, din toate punctele de vedere, și o depășește cu dublu pe cea din anii precedenți. Scena principală va avea peste 1000 de metri pătrați de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeași scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai lumii va avea decor 3D și o deschidere de 90 de metri dar și multe alte suprize pregătite de organizatori care îi vor duce pe fanii festivalului într-o lume plină de magie”, adaugă ea.

Festivalul Untold de la Cluj, cel mai mare din România, va avea loc în perioada 1-4 august, la Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags