Închide

UNTOLD 4: Răsăritul din Cluj e al lui Armin

ActualitateFestivalTop News by Luminiţa Silea - aug. 06, 2018 0 1945

Ziua a patra și ultima a Festivalului Untold e ziua Armin. DJ-ul olandez Armin Van Buuren care și-a făcut deja un renume printre festivalierii de la Untold, deoarece la edițiile anterioare nu s-a mai oprit din mixat, a închis ediția cu numărul 4 a festivalului pe scena principală de pe stadionul Cluj Arena. Armin și-a câștigat renumele de rege al festivalului după orele neîntrerupte pe care le-a petrecut în plus față de contrat în fața festivalierilor.

Reprezentația a fost așteptată cu sufletul la gură de participanți, inclusiv de primarul din Cluj, Emil Boc care a coborât printre petrecăreți cu puțin înainte de ora 2.00, aproape de momentul în care urma să urce pe scenă cel despre care organizatorii și fanii spun că și-a câștigat titlul neoficial de rege al Untold.

De altfel, primarul din Cluj a fost activ pe tot parcursul ediției cu numărul 4 a Untold și, deși nu este printre headlineri, a fost unul dintre cei mai solicitați participanți de către fani, care au ținut să-și facă un selfie sau fotografii cu Emil Boc.

Înainte de prestația lui Armin de pe scena principală festivalierii au procedat la fel și s-au tras în fotografii cu edilul din Cluj venit cu mai mulți prieteni subalterni din Primăria Cluj. Până și europarlamentarul Daniel Buda care a coborât pe arenă alături de primar s-a fotografiat cu acesta. Mai mult, Buda, care a venit puțin încrâncenat, a fost convins de Boc chiar să se dezlănțuie pe mix-urile pe care Armin van Buren le-a pregătit pentru clujeni. Deputatul a dat timid de câteva ori din cap și mână, pe ritmul impus de edil și festivalieri. În rest, eurodeputatul a privit în stânga și în dreapta festivalierii de pe stadion.

Armin și-a început show-ul în aplauze. Pe rețelele de socializare și printre festivalieri circulau deja de dimineață glume legate de obiceiul DJ-ului de a sta pe scenă până după ce răsare soarele. „Mai bine ne duce Armin dimineață acasă și apoi se întoarce să cânte. Știi ce greu găsești un Uber după ce cântă Armin?!”, a fost unul dintre comentariile lansate în noapte, când încă DJ-ul punea muzică pe Arenă.

Pe canalul oficial de Instagram, olandezul le-a arătat deja fanilor că este în România, că se asculta la radio în România, în timp ce avea o escortă care îl purta prin Cluj, dar și că este pe scena principală a Untold.

Emil Boc a filmat cu entuziasm momente din începutul show-ului. Și-a imortalizat și prietenii subalterni în fotografii și filmulețe doveditoare că au participat la reprezentația ”regelui” festivalului. Din când în când a fost întrerupt de fanii lui Armin care doreau să-și facă poze cu el.

La aproximativ 2 ore de la începutul reprezentanției lui Armin van Buuren a început să plouă. O rafală a căzut peste festivalieri. Câțiva din public s-au adăpostit în tribune, dar cei mai mulți au rămas la nivelul gazonului, în fața scenei principale.

După două ore de show pe Cluj Arena, Armin și-a anunțat publicul că se stă – categoric – până la răsărit.

Au prins răsăritul alături de artist directorul care se ocupă de stadion, Radu Rațiu, și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cel despre care mulți s-au îndoit că va construi un nou stadion pe amplasamentul fostului stadion Ion Moina, din zona semicentrală  a Clujului.

Vicepreședintele Vakar Istvan s-a retras mult mai repede, cu un gest de “oh, deja e foarte târziu”.

La 7.35, soarele s-a pus peste stadion.

La ora 08:00,  soarele a intrat în nori. E ora la care festivalul ar fi trebuit, oficial, să se închidă. Vă mai spunem, în direct de pe Cluj Arena că Armin van Buuren e tot la butoane.

La începutul serii, fanii s-au plimbat prin mulțime cu diverse mesaje adresate DJului olandez. După ora 8.oo, fanii se întrebau când artistul își va încheia showul și când va merge la somn.

Înainte de ora 9.00, artistul a mulțumit fanilor și României cu o piesă dedicată fiului său care, de fapt, va fi noul single pe care îl va lansa. La final, Armin a coborât de pe scenă și, cocoțat pe gardul care despărțea scena principală de festivalieri, s-a lăsat îmbrățișat de aceștia. A și îmbrățișat publicul din Cluj. Pe scenă, van Buuren a făcut o promisiune pentru următoarea ediție a Untold, cea cu numărul 5, o surpriză Trance pentru fani.

E ora 9:20, iar van Buuren încearcă, cumva, să-și ia „la revedere” de la public. ”Sigur mai stătea până la ora 10.00, dar e luni și deja lumea din Cluj e demult la muncă. Chiar festivalul oficial s-a încheiat și i-au cerut organizatorii să încheie totuși show-ul”, exclamau fani care părăseau arena extaziați.

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele Unltold era poreclit de toți cei care au rămas până la finalul reprezentației.

DJ-ul i-a anunțat pe toți cei de pe stadion că și de data aceasta a întrecut recordul pe scena de la ediția precedentă a festivalului. La Untold 4 au fost 7 ore.

Oamenii de la curățenie implicați în Festival, pompieri, jandarmi au făcut cel puțin o fotografie dacă nu și un video care a suprins noul record bătut de cluj de Armin van BUUREN.

(Armin surprins în mașină după show-ul de pe Cluj Arena. Foto: Grávuly Vilmos Szilárd)

O altă prestație aclamată de public din noaptea 4 de festival a fost cea a Inner Circle, de pe scena Forest. Câțiva festivalieri s-au hazardat chiar să concluzioneze că scena cu pricina e cea mai “cool” din festival. De altfel, și la scena Forest s-a cântat până spre ora 9:00 dimineața în fața a sute de petrecăreți rămași să-și ia rămas bun de la festival.

Cu jamaicanii a fost cam așa:

La scena Time, amplasată lângă Hotelul Sport, lângă stadion, la ora 8.00 în dimineața de luni s-a tăiat oficial sunetul. Lumea încă aclama și cerea ca muzica să nu se oprească.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.