Una dintre ultimele fabrici comuniste din Cluj care încă funcționează și-a majorat capitalul social cu milioane de euro
Economie by Actual de Cluj - ian. 02, 2023 0 643
Una dintre ultimele fabrici comuniste din Cluj care încă funcționează și-a majorat capitalul social cu milioane de euro.
Vorbim despre fabrica de bujii Sinterom SA, unde acționarii reuniți în adunarea generală extraordinară a acționarilor din 29 decembrie au constatat majorarea capitalului social al firmei, de la 12,1 milioane de lei la 26,1 milioane, în urma unei decizii în acest sens luate în urmă cu aproape un an, în 19 ianuarie. Majorarea capitalului social s-a făcut prin emiterea unui număr de 1,86 milioane de acțiuni noi în valoare totală de 14 milioane de lei, la valoarea nominală de 2,5 lei pe titlu, conform unei informări remise Bursei de Valori București și consultate de actualdecluj.ro.
Aceasta a determinat și modificarea structurii acționarilor, principalul acționar, Contactoare SA Buzău, având astfel o participație de 73,1% din total, de la 62,75%, iar Societatea de Investiții Financiare Oltenia Craiova și-a micșorat participația, la 23,18% de la 32,12%.
Adăugăm că la rândul său principalul acționar al Contactoare Buzău, cu 80,6% din participații, este Serviciile Comerciale Române SA Piatra Neamț, deținut de omul de afaceri Ștefan Vuza.
Sinterom SA a fost fondată în 1936 sub denumirea Uzina Triumf, care fabrica produse chimice. A fost transformată în fabrică de bujii auto în 1948 după preluarea puterii de către partidul comunist. Din 1970 produce și piese sinterizate din pulberi metalice iar în 1974, când producerea de bujii devine preponderentă, își schimbă denumirea din Triumf în Sinterom. E parte a grupului Serviciile Comerciale Române (SCR), deținut de afaceristul Ștefan Vuza. Fabrica a fost privatizată în anul 2000, când pachetul majoritar a fost cumpărat de Contactoare Buzău. Cel mai valoros activ al firmei rămâne terenul fabricii, de pe bulevardul Muncii, în suprafață de aproape 67.000 de metri pătrați, evaluat recent la peste 5,3 milioane de euro.
Citește și:
Sinterom vrea să-și dubleze capitalul social cu 12 milioane de lei, pentru capital de lucru
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Proiect care ar debloca una dintre cele mai aglomerate zone din cartierul clujean Zorilor, dezbătut cu riveranii, nemulțumiți că pierd locuri de parcare / Viceprimarul Tarcea: Două parkinguri am vrut să facem pe strada GH. Dima, dar tocmai o bună parte dintre locuitori s-au opus
iun. 11, 2026 0
-
Un copil de aproximativ doi ani ar fi căzut de la înălțime în apropierea unui bloc din Mănăștur
iun. 11, 2026 0
