Un spital din Cluj primește 2,2 milioane de euro, bani europeni, pentru modernizări
Sănătate by Actual de Cluj - feb. 01, 2022 0 230
Un spital din Cluj primește 2,2 milioane de euro, bani europeni, pentru modernizări.
E vorba de spitalul clinic de pneumoftiziologie, care a fost selectat pentru finanțare cu bani europeni în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, în contextul pandemiei de coronavirus. Proiectul de modernizare are o valoare de 11,24 milioane de lei, adică peste 2,2 milioane de euro. Cu acești bani ar urma să fie extinse, reabilitate și modernizate instalațiile electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului. ”Operațiunile pe care le presupune investiția constau în realizarea unei noi infrastructuri electrice pentru corpurile C1 și C2 ale spitalului, a unei noi infrastructuri de ventilare și tratare a aerului pentru etajul 1 al pavilionului II al corpului C2, precum și a unei noi infrastructuri de fluide medicale, la subsolul, parterul și etajul corpului C2”, arată Consiliul Județean, instituție în subordinea căreia se află spitalul.
Acesta e al treilea spital finanțat astfel, după cele de Recuperare și Boli Infecțioase, și acestea spitale în care sunt tratați pacienții infectați cu coronavirus.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O femeie care a plecat de acasă în februarie e dată dispărută acum de Poliție, care cere ajutorul clujenilor ca să o găsească
iun. 12, 2026 0
-
Patru clujeni au sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare după ce procurorii i-au acuzat de evaziune fiscală cu prejudiciu de două milioane de euro
iun. 12, 2026 0
