Închide

Un șofer care a condus fără permis și sub influența drogurilor, și nu a oprit la semnalul polițiștilor care au fost nevoiți să tragă asupra mașinii și să rănească un pasager, a fost arestat la domiciliu

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 02, 2021 0 131

Un șofer care a condus fără permis și sub influența drogurilor, și nu a oprit la semnalul polițiștilor care au fost nevoiți să tragă asupra mașinii și să rănească un pasager, a fost arestat la domiciliu.

Șoferul, un bărbat de 28 de ani din Turda, a fost reținut ieri pentru 24 de ore după ce în numele său a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive. Faptele s-au petrecut în 21 octombrie, dimineața după ora 2, șoferul a fost depistat în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Victoriei din Turda. Un echipaj al Poliției Turda a efectuat atunci un semnal de oprire, însă, cel în cauză şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 3-4 kilometri. După somațiile legale, unul dintre polițiștii echipajului a tras un foc de armă în plan vertical și alte două focuri înspre pneurile autoturismuluiu, iar la intersecția străzilor Nicolae Vlăduțiu cu Mărului, autovehiculul condus de tânărul de 28 de ani a fost oprit. În autoturism se aflau patru pasageri, iar unul dintre aceștia, în vârstă de 19 ani a fost transportat la spital, prezentând o plagă prin împușcare.

”Existând indicii cu privire la faptul că bărbatul s-ar putea afla sub efectul unor substanțe susceptibile de a fi interzise, după momentul opririi autoturismului, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând prezența substanțelor interzise. Ulterior a fost condus la o unitate medicală în scopul recoltării probelor biologice”, au arătat polițiștii.

Azi acesta a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda judecătorului de drepturi și libertăți și a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu