Închide

Care sunt cele mai bune proiecte ale ahitecților din Transilvania? Lista premiilor de la ediția de 2021 a Bienalei regionale

Actualitate by Kristina Reştea - nov. 02, 2021 0 935

Care sunt cele mai reușite proiecte de case, birouri și spații publice din orașele Transilvaniei, cele mai reușite proiecte din mediul rural sau care valorifică patrimoniul cultural? Arhitecții și-au înscris proiectele în competiția ediției 2021 a Bienalei de Arhitectură Transilvania. Premiile s-au anunțat în acest final de săptămână, în cadrul Galei de decernare a premiilor, care s-a desfășurat online.

Premiile:

Arhitectura locuinței individualepremiul a fost câștigat de CASA H, Cluj Napoca, autor principal arh. Tulogdy Laszlo, birou de arhitectură Ektra Studio

 

 

Arhitectura locuințelor colective premiul a fost câștigat de VILA URBANA RETEGANU, Cluj Napoca, autor principal arh. Tóthfalusi Gábor, birou de arhitectură Tektum Arhitectură & Artă.

 

 

Arhitectura dotărilor comunitare și de producțiepremiul a fost câștigat de RECORD PARK OFFICE BUILDING, Cluj Napoca, autor principal Planwerk Arhitectură și Urbanism, birou de arhitectură Planwerk Arhitectură și Urbanism

 

 

Arhitectura spațiului publicpremiul a fost câștigat de STRADA MOLNAR PIUARIU, Cluj Napoca, autor principal Planwerk Arhitectură și Urbanism, birou de arhitectură Planwerk Arhitectură și Urbanism.

 

Arhitectura patrimoniului culturalpremiul a fost câștigat de BAIA POPULARĂ SIBIU, Sibiu, autor principal arh. Guttmann Szabolcs, birou de arhitectură Arh Service Guttmann & Comp; K&K Studio de proiectare.

 

Ruralpremiul a fost câștigat de VIILA CHEIA, sat Cheia, jud. Cluj, autor principal ateliercetrei, birou de arhitectură ateliercetrei.

 

Arhitectura spațiului interior și scenografiepremiul a fost câștigat de Design expozițional în 2 acte: 1. Romanian Design Week 2020 / Expoziția centrală & 2. Diploma 2020, Expoziția absolvenților universităților de arhitectură, artă și design, București, autor principal arh. Attila Kim, birou de arhitectură Attila KIM Architects.

Microarhitectură / Arhitectură contemporanăpremiul a fost câștigat de RE-FRACTION, Târgu-Mureș, Mureș, autor principal MANOPERA architecture, birou de arhitectură MANOPERA architecture.

Design de obiect  – premiul a fost câștigat de PICK-UP, Baia Mare, Maramureș, autor principal Dan Andreșan, birou de arhitectură DADA.

 

Proiecte culturale/  Inițiative / experimentepremiul a fost câștigat de Ascensiunea și decăderea domeniului Haller din Coplean. Destinul unei familii, destinul unui castel, Cluj-Napoca, Cluj, autor principal Dan Ionuț Julean, Dana Julean, birou de arhitectură Grup de cercetare „Arhitectură. Timp. Habitudini.”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

 

 

Articole cu și despre arhitectură / Arhitecțipremiul a fost câștigat de articolul ”Centru Civic Satu-Mare”, autor Horia Mihai Coman.

 

Fotografie de arhitecturăpremiul a fost câștigat de Bianca Drimbău, pentru modalitatea în care a transferat documentarul evidențial în metafora expresivă.

Poezia cu / despre Arhitectură  – premiul juriului a fost acordat poeziei ”Casa cu fluturi”, autor Victor Constantin Măruțoiu.

 

Inițiative Civice premiul a fost câștigat de Strada Potaissa – Asociația Daisler

Lucrări de diplomă – Extindere și reconfigurare Piața Mihai Viteazu, autor Daria Seușan

 

 

La secțiunile Clientul ideal, Echipa de proiectare perfectă, colaborare artist / arhitect, juriul a decis să nu fie acordat niciun premiu, în baza prevederilor din regulament.

Trofeele pe care le-au primit câștigătorii din acest an sunt rezultatul unui concurs organizat de Caolin. Artiștii au fost invitați să realizeze sau chiar să inventeze un obiect de design sau o compoziție cu module ceramice. Juriul a decis că Andreea Chiser, din Craiova, a reușit cel mai bine să surprindă spiritul ediției din acest an.

Puteți găsi AICI componența juriului

 

 

Bienala online și offline

Evenimentele din cadrul bienalei s-au desfășutra pe parcursul a 15 zile, în Cluj-Napoca, Alba Iulia, Baia Mare, Satu Mare și Oradea.

În Piața Unirii din Cluj-Napoca, pe lângă expoziția BATRA 2021, au mai putut fi admirate alte două: cea a diplomelor absolvenților de arhitectură și expoziția Gala Bienalelor și a Anualelor de Arhitectură, care a reunit, anul acesta, șapte expoziții ale profesioniștilor din arhitectură din toată țara. Cetatea Alba Carolina a fost epicentrul manifestărilor din Alba Iulia. Pasajul Vulturul Negru a fost gazda expozițiilor din Oradea. Piața Cetății din Baia Mare și bulevardul Corneliu Coposu din Satu Mare au completat spațiile expoziționale publice din cadrul BATRA2021.

S-au organizat și conferințe: ”Uzina de Imagini – by Beyond”, ”Drumuri Romane”, moderată de Anca Virginaș, ”Orașe și teritorii circulare”, organizată în colaborare cu  Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu ”Ernest Lupan”, ”Arhitectura Medicală” și ”Conferințele Juriului”. Cei interesați au avut acces la o serie de workshopuri de specialitate: ”Atelier de tehnici de comunicare și oratorie”, susținut de Andrei Țigănaș, ”Supliciu sau deliciu”, moderat de Francoise Pamfil, ”Atelier de creație”, susținut de Horia Coman, workshop Beyond visual arts, dar și la prezentări sau lansări de carte ale lui Silviu Medeșan, Alex Răuță, Vasile Mitrea și Marian Lazăr.

Și anul acesta, la fel ca la ediția din 2019, au avit loc tururi ghidate susținute de Szabolcs Guttmann, în care s-au putut redescoperi câteva clădiri emblematice ale orașului și arhitecții lor. De asemenea, cei care au avut nevoie de răspunsuri la problemele lor legate de arhitectură, fie că e vorba de bugete, idei, proiecte, au avut ocazia, și în acest an, să discute gratuit cu un arhitect.

În concordanță cu tema ediției 2021, (.com)unitate, două concursuri speciale au fost demarate în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania: un loc de joacă pentru toți copiii, inclusiv cei cu nevoi speciale, amplasat în Parcul Rozelor din Cluj-Napoca, și containere stilizate pentru colectarea capacelor de plastic ce vor fi amplasate în școli, grădinițe și parcuri. Termenul de înscriere a proiectelor în concursurile lansate împreună cu cei de la Capace cu suflet și Serviciul de Ajutor Maltez Cluj-Napoca s-a prelungit cu o lună.

Foto: Imagini BATRA

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare