Închide

Un primar din Cluj vrea să schimbe modul în care se fac proiectele publice în comuna sa

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 31, 2022 0 124

„Aceasta este direcția de urmat, cea a deciziilor participative”, arată primarul din Gilău, Gelu Topan. Aceasta după ce în comună s-a organizat prima întâlnire prin intermediul căreia s-au cules idei de la oameni pentru conceptul de dezvoltare care să stea la baza modenizării centrului civic din localitate. Deja există generat un concept pentru amenajării liceului din comună pe care Primăria vrea să îl pună în operă cu fonduri europene.

„La întâlnirea de la Casa de cultură a fost prezentat în detaliu proiectul de modernizare a curții Liceului “Gelu Voievod”, realizat de arhitectul Adrian Țuțuianu, în colaboare cu Banca Mondială. Conceptul a fost prezentat si pe pagina oficială de Facebook a Primărie Gilau. Scoala noastră va putea rivaliza cu orice altă instituție de învățământ din Cluj, din Transilvania sau din România. Cu ajutorul fondurilor europene, tot ce s-a  configurat pe planșe va deveni realitate”, a arătat primarul din Gilău.

La finalul săptămânii trecute, împreună cu reprezentanți ai Asociației de dezvoltare intercomunitară “Zona metropolitană Cluj” (ZMC) și ai Băncii Mondiale, a fost organizată prima dezbatere dedicată regândirii centrului civic al Gilăului. La discuții a participat și arhitectul-șef al județului, Caudiu Salanță.

Consultările au fost inițiate de asociația ZMC. Aceasta derulează un proiect în parteneriat cu Banca Mondială care e contractată de Primăria Cluj-Napoca în cadrul unui acord de servicii de asistență tehnică intitulat „Programul de Dezvoltare Urbană a Municipiului Cluj-Napoca”. Prin proiect se intenționează multiplicarea în comunele din Metropola Cluj exemplele de bune practici și recomandările de la capitolul regenerare urbană disponibile în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2030 pentru municipiul Cluj-Napoca.

Adică, de a produce, prin participare civică, concepte de co-design a spațiilor publice din comunele din Metropola Cluj. În prezent, Asociația ZMC derulează întâlniri cu autoritățile și cetățenii din Gilău sau Apahida.

vezi și: Proiect unic pe plan național lansat la Cluj pentru a schimba fața zonelor centrale din comunele din Zona Metropolitană

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare