Închide

Un grup de 12 adolescenți selectați învață să facă film, la ediția din acest an a festivalului de profil de la Cluj, cel mai mare din România

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 31, 2022 0 134

Un grup de 12 adolescenți selectați învață să facă film, la ediția din acest an a festivalului de profil de la Cluj, cel mai mare din România.

Organizatorii Festivalului de Film Transilvania din Cluj, ajuns la a 21-a ediție și care în acest an are loc între 17 și 26 iunie, anunță azi că adolescenții pasionați de film, fotografie și editare video pot participa la un atelier de creație care le oferă șansa de a explora lumea filmului, sub îndrumarea experților din industrie. Până pe 30 aprilie, liceenii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani sunt invitați să se înscrie în atelierul ”Let’s Go Digital!”, completând formularul disponibil pe site-ul festivalului. Participarea este gratuită, costurile pentru cazare, masă și acreditare la festival fiind acoperite de organizatori.

”Ajuns la ediția cu numărul 20, Let’s Go Digital! reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii creativi, interesați să dezvolte o carieră în industria cinematografică. De la momentul lansării programului și până astăzi, peste 400 de liceeni s-au bucurat de experiența Let’s Go Digital!. Cei mai mulți dintre aceștia au absolvit ulterior studii în domeniu și au cariere solide în industrie”, spun organizatorii TIFF.

La ediția din acest an un număr de 12 liceeni vor primi șansa de a lucra în echipă, în vederea dezvoltării unui proiect de film. Aleși în urma unei preselecții, aceștia vor avea la dispoziție zece zile pentru a parcurge fiecare etapă de producție, timp în care vor primi îndrumarea profesioniștilor din domeniu, vor avea acces la aparatură de filmare profesională și vor fi invitați să participe la evenimentele TIFF. La finalul festivalului, cele trei filme realizate de adolescenți vor fi proiectate în fața specialiștilor din domeniu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu