Un fost șef al Direcției Anticorupție și al Poliției Române nu poate justifica peste 1,1 milioane de lei din avere
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 27, 2023 0 168
ANI spune că „a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către Ioniță Alexandru Cătălin, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice”.
Ca urmare, Agenția de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, „în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ioniță Alexandru Cătălin, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”.
Ioniță a fost informat de acțiunile ANI și „a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai spune în comunicat.
Cătălin Ioniță a fost demis în septembrie 2020 din funcția de șef al Direcției Generale Anticorupție din MAI, după ce a rămas fără autorizaţia de acces la informaţii clasificate din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), necesară exercitării funcţiei.
Ioniță a condus și Poliția Română. A fost numit în ianuarie 2018, după demiterea lui Bodgan Despescu, în urma scandalului legat de polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei Eugen Stan, acuzat de agresarea sexuală a unor copii și femei.
În 27 iunie 2018, DNA a anunţat că fostul şef al Poliţiei Române Cătălin Ioniţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii, în formă continuată în legătură cu deținerea unui teren la marginea Bucureștiului.
„Suspectul Ioniţă Alexandru-Cătălin, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, a pretins de la suspecta Dinu Petruţa (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”, anunța DNA la acea vreme.
În septembrie 2019, DNA a anunțat că dosarul pentru trafic de influență a fost clasat, pe motiv că fapta nu există.
În schimb, partea din dosar legată de fals în declarații a fost declinată la Parchetul Curtii de Apel, după ce Cătălin Ioniță ar fi menționat în declarația de avere din 2018 o suprafață de zece ori mai mică decat deținea in realitate. Chestorul a susținut că este vorba despre o greșeală de redactare.