Un clujean e acuzat de fals informatic, i s-a deschis dosar penal după ce a băgat date false în aplicația care monitorizează exploatarea lemnului
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 01, 2024 0 189
Un clujean e acuzat de fals informatic, i s-a deschis dosar penal după ce a băgat date false în aplicația care monitorizează exploatarea lemnului.
Astfel, vineri în urma probatoriului administrat de organele de cercetare penală din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin și sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Gilău, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic. Anchetatorii arată că în 24 aprilie acesta, în calitate de angajat al unei firme, a emis un aviz de însoțire a materialului lemnos prin intermediul sistemului informatic SUMAL, inserând date necorespunzătoare adevărului. Avizul indica transportul unei cantități de 45,56 metri cubi de lemn rotund, de esență rășinoase, între două puncte de lucru, însă transportul respectiv nu a avut loc, fiind vorba despre o încercare de a modifica scriptic stocurile de material lemnos ale societăților implicate.
În cadrul măsurii de control judiciar impuse, bărbatului i s-a stabilit să respecte mai multe obligații, printre care și interdicția de a utiliza aplicația SUMAL.
Foto arhivă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Au furat decorațiuni de Crăciun dintr-o autoutilitară în centrul Huedinului / Două femei au scăpat în apel de închisoare după ce au fost condamnate pe fond la câte un an
oct. 28, 2026 0
-
Apartamentele dintr-un nou imobil de pe strada Brâncuși, condiționate de lucrări rutiere / Primăria Cluj-Napoca a emis ieri autorizația pentru o clădire cu șapte niveluri
oct. 28, 2026 0
