Închide

Un bărbat de 20 de ani a fost arestat preventiv după ce a obligat o femeie să se prostitueze la Cluj iar aceasta s-a sinucis

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 29, 2023 0 315

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a obligat o femeie să se prostitueze la Cluj iar aceasta s-a sinucis.

Poliţiştii din Galaţi au reţinut şi apoi arestat un bărbat suspectat de trafic de persoane, a cărui victimă, pe care o obliga să se prostitueze, s-a sinucis. Bărbatul este acuzat şi de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

IPJ Galați arată că din toamna anului 2021 și până în aprilie 2022 bărbatul, în vârstă de 20 de ani, ar fi recrutat, în vederea exploatării sexuale, prin inducere în eroare, utilizând metoda ”loverboy”, a unei tinere pe care ar fi obligat-o să se prostitueze în Bucureşti şi Cluj-Napoca, dar şi în Germania. Toţi banii astfel obţinuţi au fost însuşiţi de bărbat. Pe fondul exploatării sexuale, victima s-ar fi sinucis, în 25 iunie anul trecut, aruncându-se de la fereastra unui apartament situat la etajul 5 al unui bloc din Bucureşti, apartament unde aceasta ar fi întreţinut relaţii sexuale contra cost. După decesul femeii, cel care o obliga să se prostitueze ar fi părăsit România, unde s-a întors în această lună, și a intrat în vizorul polițiștilor, care au descins cu procurorii la locuinţa bărbatului, unde au găsit droguri – cannabis.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către instanța Tribunalului Galați.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare