Închide

Un bărbat a murit în Cluj după ce a căzut de pe un bloc

Actualitate by Actual de Cluj - mai 06, 2021 0 553

Un bărbat de 30 de ani a decedat după ce a căzut de pe un bloc de locuințe, în Cluj-Napoca.

S-a întâmplat în această după-masă pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit echipajele de urgență: ”la locul evenimentului pompierii au găsit un bărbat întins pe sol, care era inconștient și nu prezenta semnale vitale. Astfel, au fost început manevrele de resuscitare de bază până la sosirea ambulanței. După evaluarea făcută împreună cu echipajul SAJ s-a constatat că bărbatul de circa 30 de ani prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Andrei Biriș.

Este vorba de un accident de muncă, deoarece bărbatul, de 31 de ani din Constanța, efectua lucrări la acoperișul blocului. ”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilit modul de producere a evenimentului”, arată polițiștii care au sosit la fața locului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu