Închide

Un artist școlit la Cluj, reprezentant al faimoasei ”Școli de la Cluj”, e unul dintre expozanții de la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, cu cea mai valoroasă expoziție din România

Cultură by Actual de Cluj - sept. 22, 2022 0 344

Un artist școlit la Cluj, reprezentant al faimoasei ”Școli de la Cluj”, e unul dintre expozanții de la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România, ce se deschide pe strada Lipscani din București.

Art Safari se deschide de mâine până în 11 decembrie iar ediția e una aniversară, a zecea, la cele nouă organizate până acum au fost 300.000 de vizitatori. E, totodată, prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra. Aceasta este, de altfel, cea mai valoroasă expoziție de artă aflată acum pe teritoriul României, după cum precizează organizatorii.

May be an image of text that says "Art Safari ediÈia a X-a 23 sept. dec. 23sept.-11dec.2022 2022 Pavilionul internaÈional The International Pavilion Seeking Truth: The Art of John Constable Pavilionul românesc The Romanian Pavilion A Victoria and Albert Museum Exhibition Touring the World Ștefan Popescu Povestea călătoriilor Travel Stories Korean Beauty in Poster Art Lilian Theil 0 bătrână care zâmbeşt Smiling Old Woman Expoziție de Byoungil Sun, realizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România Exhibition by Byoungil Sun in partnership with the Embassy of the Republic of Korea in Romania Mihai Lucruri mărunte Small Things"

În Pavilionul Românesc vor fi expuși trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite: Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici, dar și un mare călător-explorator, Lilian Theil – o artistă nonconformistă născută în 1932, care lucrează într-o tehnică textilă proprie compoziții multicolore despre adevăruri universale, și respectiv Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

Expoziția ”Seeking Truth: The Art of John Constable” (A V&A Exhibition – Touring the World) este adusă în premieră în România, printr-un parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii. Aceasta cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări – majoritatea opere semnate de John Constable (1776-1837), celebrul peisagist britanic, cunoscut la nivel internațional și totodată mare colecționar de maeștri ai perioadei în care a trăit. Dar și de lucrări de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez, ce se pot vedea în expunere la Art Safari. Este pentru prima dată când o expoziție a celui mai mare pictor peisagist britanic este găzduită în România, în Europa de Est.

”Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” e curatoriată de fostul rector al Universității de Artă și Design din Cluj, Ioan Sbârciu. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan prezintă peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești.

 

May be art of indoor

Nici un comentariu

Scrie un comentariu