Închide

Un artist școlit la Cluj expune în Israel

Cultură by Actual de Cluj - mart. 13, 2019 0 78

Un absolvent de Cluj deschide prima sa expoziție personală în Israel.

E vorba de artistul Alex Mirutziu (37 ani), absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca în 2004, și master în teatru și performance la Huddersfield University din Marea Britanie. Acesta deschide expoziție la Centrul de Artă Contemporană din Tel Aviv în colaborare cu Institutul Cultural Român din localitate, în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări video ale artistului şi un performance interpretat de dansatori israelieni. Vernisajul e programat mâine seară la ora 20 iar expoziția rămâne deschisă până în 18 aprilie.

Image may contain: one or more people and sunglasses„Proiectul de expoziţie şi performance îşi propune să pună trei dansatori locali în situaţii de alienare vizuală prin inversarea privirii clasice cu cea a privirii mediate de oglinzi retrovizoare, prin ricoşeu. Intenţia de la care am plecat priveşte o redistribuire a privirii sau a văzului înspre alte părţi ale corpului. Mai precis, o mutaţie a organului văzului şi implicit moduri de relaţionare şi comunicare atipice. Întrebarea pe care o pune acest proiect este în ce măsură privirea clasică compromite sau nu modurile adiacente de recoltare a informaţiei? În ce măsură directeţea privirii oculare intră în remisie când alte simţuri intră în atenţie? Privirea ca simptom de recoltare a informaţiei traversează era post-modernă, însă capătă forme acute în social şi mediile globalizatoare, tendinţă care va fi urmărită şi prin acest proiect”, explică Mirutziu.  „Asemeni modelului de gândire al lui Alexandru Dragomir care îşi asumă mai întâi practica de a înţelege ce e cu el şi cu lumea în care trăieşte, mă angajez în a metaboliza o problematică, în a-i găsi armătura. Sunt conştient că întreprinderile mele în diverse forme -scrieri, obiecte, acţiuni vii- sunt o idealizare arbitrară a realităţii. Funcţionez în paradigma lumea ca sumă de probleme, în postura unui lucrător lingvistic. Mă interesează un soi de înţelegere cu condiţia asumării eşecului de a înţelege. Sunt un artist în contra – timp, conştient că încerc să dau un sens existenţei lucrurilor când e prea târziu”, adaugă artistul.

Expoziţia „Gaining in a State of Debt” va cuprinde următoarele lucrări video ale lui Alex Mirutziu:

Dignity to the Unsaid, 2017. Performance, HD video, 17:42 min.

But as a Document, 2015. Performance to camera, HD video, 12:01 min.

Doing sub Thinking, 2018. Performance, HD video, 10:51 min.

The Gaze is a Prolapse Dressed in Big Business, 2018. Performance, HD video, 14:37 min.

Stays Against Confusion, 2016. Performance, HD video, 14:52 min.

Lucrările vor fi acompaniate de prezentarea performance-ului „Bottoms Know It”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu