Închide

Un academician din Cluj face istoria IT-ului din Cluj, lansează volumul anul viitor

Educaţie by Actual de Cluj - dec. 14, 2018 0 239

Un academician din Cluj pune bazele primei istorii a industriei tehnologiei informației din Ardeal, iar volumul ar urma să fie gata peste mai puțin de doi ani.
Istoricul Attila Varga – membru al Academiei Române și autorul, între altel, al traducerii Istoriei Clujului de Jakab Elek în limba română pentru prima dată în istorie – este cercetătorul care s-a înhămat la acest demers, la sugestia asociației firmelor de IT din Cluj, reunite în clusterul IT ARIES. Acesta spune că va documenta arhive începând cu debutul acestei industrii în Ardeal din 1957, când la Cluj era înființat Institutul de Calcul. Acesta explică pentru actualdecluj.ro: „azi am lansat proiectul, între timp am mai făcut cercetări în arhivă ca să știu pe unde mă aflu, de unde pornesc și ce ar trebui să adaug, dar e foarte mult de căutat, pornim din 1957 până prin 1990, apoi faza următoare va fi din 1990 până în 2020, sperăm să prindem toate firmele de IT din Cluj și pe cât posibil din Transilvania. Vor fi două volume. primul va fi gata la finalul anului viitor, și următorul – probabil la sfârșitul anului 2020 dacă ne ajută bunul Dumnezeu. Pentru primul volum am insistat să punem în valoare istoria, arhiva institutului de calcul și a universității, să vedem preocupările pionierilor din IT când au fost tentative și reușite de construcție a trei calculatoare performante în industrie, MARICA în 1959, DACICC-1 în 1963 și DACICC-200 în 1969, primul cu sistem de operare din România. Un detaliu, m-am și gândit cum să scriu această istorie pentru că probabil știți, există niște preocupări în domeniu, au mai făcut cercetări în sfera de IT profesorii Vasile Rus și Emil Cătinaș, dar au mers foarte mult pe prezentarea unor detalii de ordin tehnic și de specialitate, dacă prezintă realizările, calculatoarele desrise în amănunt, dar au pus mai puțin accent pe partea umană. Eu încerc să prezint industria prin ochii pionierilor IT-ului clujean, o să mă axez mult pe biografii și realizări, activitatea lor se păstrează în arhive”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu