Închide

Un absolvent al UBB a fost propus de Iohannis la șefia SRI. „Sunt onorat pentru încrederea pe care mi-a acordat-o”

PoliticaTop News by Catalin Suciu - feb. 19, 2015 0 767

Eruoparlamentarul Eduard Hellvig a fost propus de președintele României Klaus Iohannis pentru a prelua conducerea Serviciului Român de Informații, post rămas vacant după demisia lui George Maior de la finalul lunii ianuarie. Pentru a prelua funcția de director al SRI, Hellvig are nevoie de votul majorității în Parlament.

„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații. Sper că, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate. Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.

Țin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a fost mesajul europarlamentarului transmis prin intermediul paginii sale de pe Facebook.

Originar din Zalău, Eduard Hellvig este licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera politică în 2003, în Partidul Conservator. A intrat în 2008 în PNL, iar în 2011 a fost ales secretar general al PNL.  În 2012 a fost  Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în primul guvern Ponta, plecând din funcție după doar șapte luni de zile.

„Pentru mine domnul  Hellvig reprezintă garanția unui parcurs de europenizare, de modernizare și pentru SRI”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.