Închide

UE impune sancțiuni dure Rusiei: Bănci deconectate de la sistemul financiar internațional, activele Băncii Centrale Ruse vor fi înghețate

EconomieTop News by Kristina Reştea - feb. 27, 2022 0 289

O serie de bănci ruse vor fi excluse din SWIFT și o parte din activele Băncii Centrale Ruse vor fi înghețate, a anunțat sâmbătă seara președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.  Și oligarhii ruși vor fi afectați de sancțiuni, transmite Economedia.

„În coordonare cu SUA, Franța, Germania, Italia, Canada și Marea Britanie, voi propune acum noi măsuri liderilor UE, pentru a consolida răspunsul nostru la invazia Ucrainei de către Rusia și a paraliza capacitatea lui Putin de a-și finanța mașina de război”, a declarat Ursula von der Leyen.

„În primul rând, un anumit număr de bănci ruse vor fi excluse din SWIFT. Astfel de vom asigura că aceste bănci sunt deconectate de sistemul financiar internațional și le vom afecta capacitatea de a opera la nivel global”, a spus von der Leyen.

„Acest lucru are scopul de a separa aceste instituții de fluxurile financiare internaționale, ceea ce le va restricționa în mod masiv operațiunile globale”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului german.

Băncile care urmează să fie afectate sunt „toți cei deja sancționați de comunitatea internațională, precum și alte instituții, dacă este cazul”, a spus purtătorul de cuvânt al Germaniei.

În al doilea rând, președinta Comisiei a anunțat că UE va îngheța activele băncii centrale a Rusiei. Acest lucru îi va îngheța tranzacțiile și va face imposibil ca Banca Centrală să își lichideze activele.

În cele din urmă, UE va interzice oligarhilor ruși să își folosească activele pe piețele europene, a precizat șefa Comisiei.

Ea a adăugat că vor exista represiuni asupra așa-numitelor „pașapoarte de aur” care „permit rușilor bogați conectați la guvernul rus să devină cetățeni ai țărilor noastre și să aibă acces la sistemele noastre financiare”.

Casa Albă a anunțat înghețarea activelor din Occident ale elitelor ruse și persoanelor sancționate.

Măsurile nu au fost încă adoptate și vor avea nevoie de acordul liderilor europeni pentru a fi aplicate.

Știrea integrală AICI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare