U Cluj se distanțează în fruntea clasamentului după un nou succes
Sport by Catalin Suciu - nov. 18, 2017 0 486
Universitatea s-a impus în deplasare la Metalurgistul Cugir cu 2-1 și își asigură liniștea în fruntea Ligii a III-a.
Golurile clujenilor au fost reușite de Dorin Goga și George Florescu. După 12 partide jucate, U are 29 de puncte, la cinci distanță de Industria Galda de Jos și Performanța Ighiu și la șase de Metalurgistul Cugir.
“Nu a fost un meci decisiv, ci unul foarte important în economia campionatului. În astfel de meciuri trebuie să fii inteligent și să știi cum să blochezi adversarul. Am întâlnit probabil cea mai bună echipă din serie împotriva căreia am jucat până acum, o formație organizată, cu un antrenor bun, care ne-a pus destul de multe probleme. “U” e prima echipă care a reușit să câștige, până acum, la Cugir și țin să îmi felicit jucătorii, pe această cale. Puține echipe se vor întoarce cu punct sau puncte de aici. Rămânem în fruntea clasamentului, iar acesta este cel mai important lucru. Ne-am distanțat la 6 puncte de Cugir, e adevărat, însă pe noi ne interesează să ajungem în Liga a 2-a, mai puțin cine intră sau cine iese din această luptă pentru promovare”, a declarat antrenorul “Șepcilor roșii”, Adrian Falub, potrivit fcuniversitateacluj.ro
Primul “11” aliniat de Adrian Falub și Marius Suller a arătat astfel:
Dinu – Takacs, Onicaș, Abrudan, Manu – Giurgiu (C), Florescu (81, Cordoș) – Hordouan (90+1 Telcean), Greu, Goga (90, Lemnaru ) – Moldoveanu (37, Micaș)
Vineri, 24 noiembrie, la ora 15:30, Universitatea va juca pe Cluj Arena, cu Avântul Reghin.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
ANAF scoate la vânzare jumătate dintr-o proprietate cu teren de 1.410 mp și casă de aproape 300 mp, în Apahida / Prețul: peste 750.000 de lei
oct. 19, 2026 0
-
VIDEO/Familii evacuate în timpul demolărilor din Colonia de sub Deal, în Florești. Activiștii din Cluj acuză lipsa soluțiilor de locuire
oct. 19, 2026 0
