Închide

„U” Cluj peste tot. Unde-au ajuns jucătorii Universității din sezonul trecut

Sport by Catalin Suciu - iul. 12, 2016 0 655

Universitatea Cluj a retrogradat în liga a III-a, dar mulți dintre jucătorii săi și-au găsit alte angajamente, unele neașteptate.

Cu mari probleme financiare, U a ratat play-off-ul ligii secunde la mustață, iar apoi a sfârșit retrogradând în al treilea eșalon. Chiar și așa, marea majoritate a jucătorilor și-au găsit alte echipe din Liga 1 sau din străinătate, după cum urmează.

Roland Niczuly– titular în sezonul regulat, goalkeeper-ul a fost scos din poartă de Mihai Teja, acesta preferându-l pe Bobloașă. Ulterior, Niczuly a fost declarat liber de contract, iar acum se află în Ungaria la Vac, o formație din liga secundă.

Mihai Butean – Fundașul dreapta a semnat cu Astra Giurgiu, campioana României,profitând, evident, și de legea impusă de FRF prin care cluburile sunt obligate să utilizeze în fiecare meci cel puțin un fotbalist sub 21 de ani. Reprofilat din mijlocaș, jucătorul a impresionat la Universitatea Cluj, jucând cu regularitate pe parcursul campionatului.

Florin Cordoș – titular pe durata întregului sezon, fundașul central a semnat cu FC Botoșani, formație antrenată de Leo Grozavu. Cordoș se află în cantonament în Austria cu moldovenii și e unul dintre pariurile antrenorului pentru sezonul următor.

Radu Crișan – Titular alături de Cordoș în centrul apărării lui „U”, acesta a oscilat, având evoluții foarte sigure, dar și greșeli elementare, decisive.  Impresionează prin fizic, suficient pentru a semna cu Astra Giurgiu. E al doilea „student” alături de Butean, care a ajuns la campioana României.

Octavian Ursu – Golgheterul Universității a avut mai multe propuneri din Liga 1 și din liga a doua. În cele din urmă a ajuns la ASA Târgu Mureș, cu care se află în cantonament.

Andreas Calcan – Unul dintre liderii vestiarului la Cluj. A avut evoluții apreciate, dar ulterior a intrat în conflict cu antrenorul Mihai Teja, fiind exclus din lot. Liber de contract din această vară, mijlocașul ofensiv se află la Willlem Tilburg, în Eredivisie, primul eșalon fotbalistic al Olandei.

Răzvan Greu – Mai mult rezervă decât titular la Universitatea, mijlocașul a fost luat la Botoșani de același Leo Grozavu.

Robert Boboc – Mijlocaș central și titular incontestabil la Universitatea. A fost declarat liber în această vară, dar a semnat cu CS Mioveni, în liga a II-a.

Olimpiu Moruțan – Considerat cel mai talentat produs al clubului „studențesc”, mijlocașul de 17 ani a rămas deocamdată la Cluj. Nu duce lipsă de oferte, cele mai importante fiind de la Viitorul și Dinamo București. A jucat meci de meci în play-out și impresionează prin calitatea tehnică.

CITIȚI ȘI: SPECIAL Urmașul Regelui Hagi

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.
  • Articole similare