Închide

U Cluj învinge ACS Poli, 0-3

Sport by Actual de Cluj - mai 05, 2019 0 187

Universitatea Cluj se întoarce cu victorie din Timișoara, unde învinge ACS Poli fără drept de apel, 0-3.

Cronica meciului e pe site-ul oficial al U Cluj:
„Suntem conștienți că nu ne mai permitem pași greșiți, așa că mergem la Timișoara să câștigăm!”, a fost mesajul jucătorilor “Șepcilor roșii” înaintea deplasării în Banat. Iar “studenții” au trecut primul “examen” din seria celor șase rămase de disputat până la finalul sezonului. Încurajați de o puternică galerie sosită de la Cluj, care a asigurat fondul sonor pe toată durata partidei, Gavra a avut prima ocazie pe „Electrica”, dar a trimis balonul puțin pe lângă bara din dreapta lui Moldovan (5). Revenit în primul „11” al Universității, Axente avea să deschidă scorul din penalty (19), însă ai noștri au tremurat serios în a doua parte a reprizei, la replicile lui Paramatti (30) și Calugher (42).

Repriza secundă a debutat cu ratarea aceluiași Axente, care a tras din întoarcere în plasa laterală după o incursiune în viteză a lui Pîrvulescu (55), în vreme ce ultimul l-a luat la țintă pe Moldovan cu un șut în forță (57). Până la urmă, tabela s-a modificat din nou, de această dată grație lui Abrudan, fundașul nostru central majorând diferența cu o execuție din preajma careului mic (59). La debutul în tricoul lui „U”, Chitoșcă a oferit un “assist” pentru Gavra, cel care a stabilit rezultatul final și s-a reinstalat pe prima poziție în clasamentul golgheterilor ligii secunde, cu 21 de reușite. În prelungiri, gazdele au rămas în zece oameni după ce Buzan a văzut al doilea cartonaș galben din cauza unui atac neglijent la Hordouan.

Cu această victorie, „studenții” au strâns 69 de puncte și așteaptă duelul cu „Bătrâna Doamnă” din Arad, UTA, programat peste exact o săptămână, pe Cluj Arena (ora 14).

„U”: Dur-Bozoancă – A. Coman, Abrudan, Cordoș, Berci – Hațiegan (78, Hordouan), Greu, Giurgiu, Pîrvulescu (61, Chitoșcă) – Axente (60, M. Coman), Gavra

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare