„U” a scăpat din nou de faliment. Fanii ies astăzi în stradă!
SportTop News by Catalin Suciu - mart. 10, 2016 0 2848
Universitatea Cluj avea termen astăzi, la Tribunalul Botoșani, în procesul în care i se cere falimentul în formă generală.
Avocații clubului au reușit, însă, să obțină o nouă amânare, astfel că, cel puțin până pe 14 aprilie, U Cluj își va putea desfășura activitatea. Ionuț Neag și Emilian Dolha, doi dintre foștii jucători ai clubului, au solicitat în instanță deschiderea procedurii de faliment. Cei doi au de recuperat mai multe luni de restanțe salariale din perioada în care au activat la Universitatea.
„S-a dat un nou termen, s-a amânat o decizie până pe 14 aprilie”, ne-a transmis Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului, fără a oferi și alte detalii despre viitorul Universității.
Fanii lui „U” ies astăzi în stradă pentru a-și susține echipa, într-un marș similar celui din 2009, atunci când peste 5000 de susținători ai studenților au luat Clujul la pas în culorile alb și negru. Ca și acum, și atunci Universitatea se confrunta cu un falimentul.
Reunirea suporterilor e programată la ora 17:00, în Piața Unirii.
VIDEO Fanii lui U ies în stradă pentru echipă. Se anunță o participare record la un nou marș al suporterilor: “Vom fi cel puțin la fel de mulți ca în 2009″
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Curtea de Conturi: Caietul de sarcini pentru dializă de la Clujana a preluat caracteristici identice din oferta unei firme. Spitalul a fost amendat cu o mie de euro
sept. 30, 2026 0
-
Bărbat de 25 de ani, reținut după două furturi din autoutilitare, la Florești / Prejudiciul ajunge la peste 5.000 de euro
sept. 30, 2026 0
