Închide

Turnul cu birouri și magazin big box din Borhanci vine cu soluții temporare de trafic în lipsa unui termen clar de finalizare a Centurii Metropolitane

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - dec. 30, 2021 1 2560

Un ansamblu imobiliar multifuncțional din Borhanci – Centru comercial, birouri, locuinte colective, funcțiuni complementare, drum și utilități, parcelare, organizare de șantier, împrejmuiri,, spatii verzi – aflat la faza de Plan Urbanistic Zonal – a fost avizat, în principiu, de arhitectul șef al orașului. Investiția aparține Napoca City Residence, societate controlată de omul de afaceri Dan Dunca (patron Baraca și dezvoltator imobiliar cunoscut deja în Cluj-Napoca), Iulian Iuga (cu afaceri în domeniul IT) și de Toth Szilard, acționar al Alpha Property Development, societatea care a dezvoltat rețeaua de magazine Kaufland din România. Terenul pe care se dorește investiția este lângă nodul 13 al centurii metropolitane și are 2,7 hectare. Proiectanții de la Atelier RVD au oferit comunității o donație de 4800 de mp de teren, prinși în proiectul centurii metropolitane, dar au explicat la ședința comisiei de urbanism din 29 decembrie că centura metropolitană nu mai are un termen definit (2026) pentru finalizare având în vedere că nu mai are finanțare în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și că viitoarele proiecte din Borhanci depind mai mult de soluțiile de trafic aduse de Spitalul Monobloc de Copii care este prin în PNRR și e condiționat să se realizeze până în 2026.

Pe terenul de peste 2,7 hectare, acum agricol, Napoca City Residence doreşte construirea unui ansamblu mixt compus dintr-un centru comercial cu un magazin Kaufland de mari dimensiuni, din birouri, locuinţe colective, spaţii verzi, plus o grădiniță.  Prin proiect se propune edificarea unui corp de birouri de 1-3S/D+P+10E (spre nodul 13 al centurii metropolitane), a unui corp mixt 1-3S/D+P+6E+R (locuinţe şi spaţiu comercial), a unui alt corp cu  1-3S/D+P+6E+R (comerţ şi birouri, corp ce include şi o grădiniţă), legate prin parcări subterane comune. 80% din ansamblu sunt birouri și servicii iar partea de locuire este de doar 20% (în jur de 80 de apartamente după cum a estimat arhitectul Rareș Drăgan).

Proiectul (Plan Urbanistic Zonal) a fost discutat la ședința comisiei de urbanism din 19 octombrie când primarul Emil Boc și-a dat acceptul ca investitorii să edifice proiectul mai repede decât 2026 (data la care Primăria a condiționat eliberarea autorizațiilor de construire pentru toate proiectele rezidențiale din Borhanci), cu dispoziție clară ca viitoarele apartamente să nu fie folosite înainte de data amintită (condiționate la recepție). Una dintre condițiile anunțate de primarul Emil Boc pentru ca proiectul să fie acceptat s-a legat de donarea grădiniței prevăzută în proiect către Primărie dar și a terenului prins în proiectul centurii metropolitane.

Proiectanții au revenit la ședința din 27 decembrie cu investiția, arhitectul Rareș Drăgan arătând că s-a pregătit oferta de donare a celor 4800  de metri pătrați de teren din proiectul centurii metropolitane. El a arătat comisiei că zona Borhanci va depinde de soluțiile temporare de trafic aduse de Spitalul Monobloc de Copii (cu finanțare în PNRR și condiție de finalizare anul 2026) și nu de centura metropolitană care are și decalaje în avizarea documentațiilor și un teremen de finalizare incert. „Nu va fi terminată în 2027. Are un decalaj de 6 luni pe partea de mediu și încă nu s-a aprobat studiul de fezabilitate”, a arătat Drăgan.

Prin proiectul imobiliar, au explicat proiectanții de la Atelier RVD, se propune o legătură temporară între Romul Ladea și strada Brâncuși, o nouă intersecție și un sens giratoriu pe care arhitectul șef Daniel Pop le-a cerut realizate, nu provizoriu sau cu plastic, ci definitiv, pentru ca proiectul să primească avizul. Despre grădiniță, proiectanții au spus că va fi publică, dar cu administrare privată.

„Noi considerăm că investiția poate să demareze mai repede decât am estimat, adică odată cu centura metropolitană. Din acest motiv, ne punem problema unei soluții temporare. Vom realiza un drum de legătură între străzile Romul Ladea și Brâncuși, componentă din proiectul centurii metropolitane. Tot aici, investitorul va realiza pe strada Borhanci lărgirea cu încă o bandă spre ansamblu. Acestea concomitent cu un CUT (Coeficient de Utilizare a Terenului) redus cu 41% față de maximul admis de PUZ. În plus, realizarea unei grădinițe de interes public cu exploatare privată va fi construită în zona de sud”, a explicat arhitectul Rareș Drăgan.

Specialiștii din comisia de urbanism nu au avut obiecții cu privire la proiect, însă s-a stabilit ca proiectanții să își asume pe planșe noul sens giratoriu și să îl prezinte la o ședință viitoare a comisiei.  Comisia a aprobat proiectul, dar cu o condiție: ca investitorul să realizeze (pe planșă, deocamdată) acel sens giratoriu iar proiectul revizuit să fie prezentat într-o ședință următoare.

Pop a ținut să spună că proiectul e avizat de principiu.

Napoca City Residence este o societate controlată de omul de afaceri Dan Dunca (patron Baraca și dezvoltator imobiliar cunoscut deja în Cluj-Napoca, cu proiecte și în zona Romul Ladea), Iulian Iuga (cu afaceri în domeniul IT) și de Toth Szilard, acționar al Alpha Property Development, societatea care a dezvoltat rețeaua de magazine Kaufland din România. 

 

Un comentariu

  1. 10 etaje nu sunt probleme de trafic… Doar la locuintele unifamiliale apar problemele.
    Cum sa construiesti fara probleme 10 etaje in zona de case unde cele mai inalte constructii sunt p+4?
    Asta nu e urbanism e bataie de joc. Pt orice om normal la cap aceasta dezvoltare nu are nici un sens. Strada intre Borhanci si Romul Ladea? Momentan sunt 4-5 strazi intre ele? La ce ajuta a 6-a optiune? Probabil e mai usor sa mergem in cercuri in cartier. Acesti investitori ar trebui sa inteleaga ca profiturile lor distrug cartiere intregi. Cred ca e mai usor sa ii convingem pe ei sa renunte decat sa ne asteptam la ‘urbanisti’ sa faca ceva.

Lasa un raspuns pentru Cosmin

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.