Închide

Trică, antrenorul Snagovului, despre U Cluj: „Ce tradiție, are o cupă în ’33”. Răspuns de bun simț de la Sabău

SportTop News by Catalin Suciu - apr. 02, 2019 2 1124

Eugen Trică, fostul jucător al CFR-ului și actualul antrenor de la CS Snagov o ia peste picior pe Universitatea, echipă căreia îi pune la îndoială tradiția.

Trică a declarat că:  „UTA e echipa cu tradiţie. ”U” Cluj e echipă cu tradiţie, cu toate că a câştigat o Cupă prin ’33. Echipă cu tradiţie, dar nah… Petrolul, într-adevăr, au câştigat campionate, cupe, adică au fost tot timpul acolo. Dar Universitatea Cluj? Iertaţi-mă… Are o Cupă, o finală în anul 1933. Vorbesc realitatea. Echipe cu tradiţie, respectăm. Şi Pandurii e echipă cu tradiţie. Dacia Unirea Brăila la fel. Au fost şi ei în Liga 1. Totul se joacă pe teren. Asta nu înseamnă că dacă vin la Petrolul suporteri 20.000 şi la noi vin o mie, o mie jumătate, înseamnă că trebuie să promoveze Petrolul. Nu! Fotbalul se joacă pe teren. Cine e mai bun, să câştige! Farul nu e echipă cu tradiţie? Toate sunt! La Liga a 2-a toate sunt echipe cu tradiţie!”, a spus Trică, fost jucător şi antrenor la CFR Cluj.

Ioan Ovidiu Sabău i-a răspuns cu mult bun simț și evită o confruntare cu fostul mijlocaș. „El așa este, mai provoacă, așa a fost și ca fotbalist. N-am ce să-i spun, eu îi respect pe cei care au făcut ceva în fotbal. Ne vedem de treaba noastră, avem multe de rezolvat la echipa noastră. Universitatea își vede de trebă, nu intrăm în nici un conflict cu nimeni”, a spus Sabău.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

2 comentarii

  1. cine este acest Trica?
    a fost si el de 4 ori rezerva la echipa nationala si se considera ceva vedeta?
    cum sa-i raspunda Sabau acestui NIMENI, cand Sabau are 55 de prezente si 8 goluri la nationala.
    a jucat acest Trica prin Olanda, Italia sau ceva campionat important?
    nimic… un mediocru care trebuia lasat sa vorbeasca singur pana i se usca gura sau i se termina stocul limitat de cuvinte.

Scrie un comentariu