Închide

Microhidrocentralele de la Someșul Rece luate la puricat de Minister

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 02, 2019 0 821

Proiectul microhidrocentralelor de pe râul Someșul Rece, reautorizat de Consiliul Județean Cluj  în 2017, a fost adus în discuție în Senatul României, solicitându-se verificarea tuturor documentelor care au stat la baza emiterii noii autorizații de construire. Circa 100 de persoane  au ieșit să protesteze în comuna Măguri Răcătău, semnalând că instalațiile prevăzute în acest proiect vor distruge zona protejată, care a fost inclusă în „Situl Natura 2000”. Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării a fost invitat să ia la puricat documentația care a stat la baza acestui proiect.

Situația proiectului hidrocentralelor de la Someșul Rece a fost dezbătută în Senatul României, semnalându-se încălcări grave ale legislației naționale și europene din domeniul protecției mediului. Proiectul are la bază o primă autorizație de construire, eliberată în 2010, de Consiliul Județean Cluj, pe un termen de cinci ani. Autorizația s-a emis în urma unui raport privind impactul asupra mediului, realizat de un expert, Sergiu Mihuț (care are la activ o condamnare penală definitivăm, tot din pricina unor astfel de documentații/rapoarte). Raportul realizat de Mihuț  pentru hidrocentrale este contrazis de studii ulterioare, pe care însă Consiliul Județean Cluj a ales să le ignore.  Mai mult, Consiliul Județean a semnat o nouă autorizație de construire în 28 martie 2017, pe termen de un an, pentru continuarea și finalizarea lucrărilor începute. Până în prezent, la Someșul Rece, nu s-a lucrat propriu-zis, doar s-au adus țevi și conducte în zonă ca să nu se piardă valabilitatea acestei autorizații de construire.

Un control pe teren atât din partea Ministerului Dezvoltării, cât și a Inspectoratului de Stat în Construcții, ar urma să se deruleze în perioada următoare.

Proiectul inițial de pe Someșul Rece prevedea construirea a cinci microhidrocentraleși captarea și băgarea râului pe țeavă pe mai mulți kilometri. Ulterior, numărul microhidrocentralelor a fost redus la trei. În urma scandalurilor din țară legate de alte microhidrocentrale, România a intrat în infringement, fapt care obligat autoritățile să adopte mai multe acte normative prin care asemenea construcții au fost interzise pe cursurile de apă din ariile naturale protejate (situri comunitare propuse pentru protejarea speciilor de pești, vidră și rac). În Situl ROSCI0233 Someșul Rece au fost identificate mai multe specii de pești protejate, iar pescarii afirmă că au găsit dovezi ale prezenței vidrei. De râul Someșul Rece depinde habitatul și a altor specii protejate, de amfibieni, floră, dar și a unor familii de râși. Râul este unul dintre locurile preferate ale pescarilor sportivi, fiind unul în care se găsește lipan, specie afectată grav de MHC-urile construite în ultimii ani în România.

Circa 100 de persoane au protestat la finalul lunii martier, în Cluj, la Măguri Răcătău, împotriva unui proiect al unei companii private ce vizează construirea de microhidrocentrale în partea superioară a râului Someşul Rece. Protestatarii, membri ai unor asociații sau organizații non-guvernamentale, vor să semnaleze pericolul pe care-l reprezintă astfel de microhidrocentrale pentru peisaj și viețuitoare, dar pregătesc și acțiuni legale împotriva firmei care gestionează proiectul. Oamenii reprezentând în mare parte organizații din sectorul protecției mediului dar și pescuitului sportiv au venit din Cluj, Oradea sau Mureș în fața primăriei din comuna Măguri Răcătău cu pancarte împotriva proiectului de construire a trei microhidrocentrale în partea sălbatică a râului Someșul Rece. Apoi au urcat spre zona afectată de proiect.

Mihai Vasilescu de la Federația Română de Pescuit la Muscă Artificială, una dintre organizațiile prezente la protest, a explicat că legea interzice construirea de microhidrocentrale în ariile protejate încluse în Natura 2000 de interes comunitar. Cursul Superior al râului Someșul Rece e zonă protejată din 2006. Proiectul recent reautorizat de Consiliul Județean pentru trei microhidrocentrale va afecta și foarte multe specii protejate, printre care lipanul. Vasilescu a mai spus pentru Actualdecluj.ro că mai există foarte multe căi legale pentru stoparea proiectului și că există multe organizații non-guvernamentale dispuse să facă fiecare câte un demers.

Detalii despre firmă și proiect, mai jos:

Protest pentru apărarea râului Someșul Rece

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.