Trasee montane noi în zona Mărișel din Apuseni
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 23, 2021 0 503

Trasee montane noi în zona Mărișel din Munții Apuseni.
După ce zona a devenit, în ultima perioadă, mai des vizitată de turiști, salvamontiștii au amenajat două trasee montane în acest areal. Primul, un circuit marcat cu punct galben, pornește din zona bisericii și coboară pe o cărare ce include peisaje și puncte de belvedere asupra Văii Leșului și ajunge, prin pădure, până în zona Trei Pâraie, o confluență unde au fost amenajate trei mori de apă și locuri de popas. Al doilea traseu, unul dus-întors, marcat cu punct roșu dublu, este unul spectaculos și urmează defileul Someșului Cald, de la cătunul Rusești din amonte de coada lacului Tarnița până la fosta moară din defileu, în zona numită Dâlboacă. Traseul include câteva șiruri de cascade și include cabluri metalice, pentru a reduce riscul de alunecare. Ambele trasee din Mărișel sunt ușor de parcurs și necesită doar echipamentul minim recomandat în orice drumeție montană: bocanci, haine de ploaie, haine mai groase, telefon încărcat și o folie de supraviețuire. Traseele au primit omologarea din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
În zonă salvamontiștii au montat câteva panouri cu harta tuturor traseelor, cu informațiile legate de acestea, dar și cu recomandările pentru parcurgea lor în siguranță.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Accident în această dimineață în Chinteni, un șofer rănit a fost dus la spital, era beat, s-a lovit de un cap de pod
aug. 11, 2022 0
-
Câştigul salarial mediu net a a ajuns la jumătatea anului la aproape 4000 de lei, în creștere cu 49 de lei față de luna precedentă. Venitul real a scăzut, pentru că s-au majorat prețurile
aug. 11, 2022 0